Datorii uriașe la bugetul local din cauza amenzilor neachitate: Ce pățesc cei care nu plătesc în termen de 90 de zile

Datorii uriașe la bugetul local din cauza amenzilor neachitate: Ce pățesc cei care nu plătesc în termen de 90 de zile
Amenzi Sursa foto b1tv

Amenzi rutiere în valoare de peste cinci milioane de euro trebuie recuperate de Primăria Buzău de la șoferii care refuză să își achite sancțiunile. Primarul Constantin Toma a declarat că, deși anul trecut s-au plătit amenzi de 1,5 milioane de euro, datoria totală rămâne una uriașă. 

Potrivit antena3, primarul a explicat că mulți cetățeni folosesc diverse tertipuri pentru a evita plata sau munca în folosul comunității. Atunci când sunt obligați să presteze ore de muncă, aceștia prezintă adesea certificate medicale prin care susțin că nu sunt apți. Această practică a dus la acumularea unor sume imense care nu pot fi colectate la bugetul local al municipiului.

Amenzi rutiere și noile măsuri drastice ale Guvernului

Guvernul a aprobat recent o ordonanță de urgență menită să crească capacitatea financiară a unităților administrative. Documentul prevede că șoferii care vor să reducă perioada de suspendare a permisului cu o treime trebuie să își achite toate amenzile restante.

„Din amenzi, din păcate avem foarte mult de recuperat, situaţia este foarte proastă, aveam la un moment dat în jur de şapte milioane de euro, acum cred că s-a mai micşorat, din amenzile de circulaţie, în condiţiile în care, ciudat, anul trecut am strâns doar 1,5 milioane de euro şi noi aveam de recuperat vreo şapte milioane de euro din amenzi. Sunt unii cu sume imense, nu aveau nimic pe numele lor”, a declarat Constantin Toma.

Suspendarea permisului pentru datorii la bugetul local

Cea mai importantă schimbare legislativă vizează suspendarea dreptului de a conduce pentru cei care nu își plătesc datoriile. Dacă amenzile de circulație nu sunt achitate în termen de 90 de zile de la comunicarea procesului-verbal, permisul va fi suspendat automat. Această prevedere are scopul de a-i responsabiliza pe șoferii care ignoră sancțiunile aplicate.

Noile reguli vor intra în vigoare în termen de șase luni, după ce Guvernul va aproba normele de aplicare.

Scuze folosite de șoferi pentru a scăpa de plată

Edilul din Buzău a scos în evidență faptul că unii șoferi sunt considerați apți de muncă de către societate, dar devin inapți în acte.

„Dacă nu are bani, trebuie declarată insolvabilitatea ca persoană fizică, pe urmă îl chemi la muncă să facă ore în folosul comunităţii. Vin cu certificat medical şi o luăm de la început, el e bun de muncă, dar a încălcat legea circulaţiei, sunt situaţii incredibile, despre asta vorbim, dacă nu ar fi şi pe bani ar fi extraordinar”, a mai precizat Constantin Toma.

Situația colectării rămâne dificilă deoarece mulți dintre cei cu sume imense de plată nu dețin proprietăți ce pot fi executate silit. Noile măsuri guvernamentale sunt văzute ca o soluție necesară pentru a aduce banii la bugetele locale.