Armata română nu a reușit să cumpere energie electrică din piață și a ajuns client la un furnizor de ultimă instanță

Armata română nu a reușit să cumpere energie electrică din piață și a ajuns client la un furnizor de ultimă instanță
Foto: ro.usembassy.gov

Ministerul Apărării a fost nevoit să încheie un contract pe doar trei luni cu un furnizor de ultimă instanță (FUI), pentru că nu a reușit să cumpere din piață energie electrică pe un an pentru peste 100 de locuri de consum ale mai multor unități militare, inclusiv cea românească de la Deveselu, ce găzduiește baza americană cu scutul antirachetă.

Ministerul Apărării are contract pe trei luni cu un furnizor de ultimă instanță

„În prezent, se află în desfășurare un contract de furnizare a energiei electrice pentru locurile de consum aflate în responsabilitatea UM 02574 București, contract încheiat cu un furnizor de ultimă instanță (FUI), respectiv Enel.

Durata contractului mai sus menționat este de trei luni, iar prețul unui MWh este de 849 lei. Instituția militară efectuează toate demersurile pentru rezolvarea situației”, a transmis Ministerul Apărării, pentru Profit.ro.

De ce a ajuns Ministerul Apărării să încheie contract cu un furnizor de ultimă instanță

Profit.ro precizează că s-a ajuns aici după ce, în perioada noiembrie 2020 – noiembrie 2021, Ministerul Apărării a organizat cinci licitații de achiziție de electricitate, dar toate au fost anulate din lipsă de oferte din partea furnizorilor.

Ministerul nu a explicat dacă prețul de 849 lei/MWh este cel final plătit de minister sau este vorba doar de prețul energiei-marfă, însă dat fiind situația cotațiilor din piață, cel mai probabil avem de a face cu a doua variantă, astfel că prețul final sare de 1.000 lei/MWh.

Cele peste 100 de locuri de consum aparțin unui număr de 11 unități militare din București, Târgoviște, Sibiu, Mangalia, Muncelu, Budieni, Brașov, Deveselu și Breaza, mai susține Profit.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`