Turiștii care vizitează litoralul românesc se pot bucura zilele acestea de o vreme frumoasă, apă caldă, dar și experiențe diverse, precum o cursă cu skijetul, vaporașul sau barca.
Zilele acestea vremea la mare a fost foarte călduroasă, iar mulți turiști au ales să caute activități care să îmbine plaja cu răcoarea. Printre cei care nu sunt pasionați de activitățile sportive, plimbatul pe larg cu barca sau vaporașul au fost opțiuni potrivite,potrivit observatornews.ro.
Un român stabilit în Germania, Florin, a ales să vină la Marea Neagră pentru a se relaxa cu un sport care se practică în general pe lacuri, paddleboardingul. „E un sport foarte liniştit, relaxat. Mai ales când stai în picioare deasupra apei şi vezi lacul, apa la fund, se vede fundul mării. E foarte relaxant!”, a spus Florin, turist.
Pentru tinerii pasionați de adrenalină, o plimbare cu skijetul sau cu banana este o experiență de neratat.
„Închirieri de skijet, saltea, banană. Avem saltea de o persoană, de trei persoane, avem şi un glonţ. Zilele acestea nu prea am închiriat glonţul pentru că trebuie să intre în interiorul lui şi se simte căldura foarte puternică acolo. Însă celelalte, mai ales cele cu care pot fi răsturnaţi sunt cele mai agreate de către turişti”, a declarat Ana Maria Bartha, administrator plajă.
„A fost super. Pentru prima experienţă chiar a fost super. Nu mă aşteptam să fie valurile atât de mari, trebuie să mergi cu precauţie că altfel te răstorni”, spune o tânără.
„Dacă închiriază un skijet, ei trebuie să ştie că n-au ce căuta în zona de îmbăiere. Să poarte vesta de siguranţă că sunt pe skijet sau pe o ambarcaţiune fără motor. Să respecte ce instruieşte şeful de bază”, explică Valentin Ivan, salvamar.
În stațiunile Mamaia sau Eforie, pentru 10 minute cu skijetul turiștii trebuie să scoată din buzunar între 200 şi 250 de lei. Închirierea saltelei sau a bananei costă între 30 şi 70 de lei de persoană, iar o plimbare cu vaporaşul costă 20 de lei e persoană.