Doi pietoni de 52 și 83 de ani au murit în județul Bacău, în cursul nopții de joi spre vineri, după ce au fost loviţi de maşini în timp ce încercau să traverseze strada fără să se asigure, informează Mediafax.
Primul pieton a fost lovit în plin de o maşină condusă de un bărbat de 54 de ani, pe drumul naţional DN 2, în dreptul localităţii Valea Seacă. Al doilea bărbat, din localitatea Târgu Trotuş, şi-a pierdut viaţa în oraşul Târgu-Ocna, fiind călcat cu maşina de un tânăr de 21 de ani, care nu l-ar fi observat pe pieton în momentul în care a făcut virajul de pe o stradă principală pe una secundară.
„Din primele cercetări desfăşurate de poliţişti, s-a stabilit că cele două accidente s-au produs din cauza neglijenţei pietonilor, care nu s-au asigurat corespunzător atunci când au pătruns pe partea carosabilă. Cei doi conducători auto au fost testaţi alcoolscopic, rezultând că aceştia nu consumaseră alcool”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bacău, Narcisa Butnaru.
Șoferii autoturismelor vor fi cercetaţi pentru ucidere din culpă.