Radu Carp, membru CA al SRTV, solicită public conducerii TVR să prezinte actele încheiate de instituţie cu autorităţile statului, centrale şi locale, privind promovarea Centenarului.
"Solicit public ca în ședința CA al TVR din data de 9 august să fie prezentate toate actele încheiate de TVR cu autoritățile statului, centrale și locale, privind promovarea Centenarului, precum și sumele de bani care au fost sau urmează a fi primite de la Guvern, direct sau indirect, în acest scop. De asemenea, solicit ca TVR să redacteze un plan de emisiuni pentru sărbătorirea Centenarului, inclusiv prin implicarea TVR Moldova. Consider că acțiunile de promovare a Centenarului nu trebuie să se transforme în ocazii de promovare a imagini unor baroni locali ai PSD, pe banii contribuabililor. Este absolut necesar ca posturile publice de radio și de televiziune să se implice activ în ceea ce privește punerea în valoare a Centenarului, fără ingerințe politice", transmite Carp într-un comunicat, potrivit Agerpres.
La ora actuală, există un acord între Guvern și TVR privind promovarea acțiunilor Centenarului. Conținutul acestui acord nu a fost prezentat Consiliului de Administrație al TVR. Există de asemenea un acord subsecvent între Consiliul Județean Vrancea și TVR pentru transmisiunea în direct a manifestărilor dedicate împlinirii a 100 de ani de la bătălia de la Mărășești. În lipsa unui asemenea acord, transmisiunea în direct nu ar fi fost posibilă.
Potrivit comunicatului, "la începutul lunii iulie Guvernul Tudose transfera din Fondul de rezervă 19.361 mii lei către Consiliul Judeţean Vrancea pentru realizarea unor acţiuni care ţin de Centenar".
"În timp ce Departamentul care ar trebui să se ocupe de Centenar de la Guvern are un statut incert şi suferă de subfinanţare, Guvernul a decis să pună în prim – plan reclama pentru Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, baronul PSD Marian Oprişan. Felul în care sunt cheltuiţi aceşti bani este cu totul discreţionar. Pentru acţiunile de pe teritoriul judeţului Vrancea s-au alocat 100 mii lei, echivalentul a 220.000 euro. Cum au fost cheltuiţi aceşti bani, s-a văzut din transmisia TVR din ziua de 6 august. În loc să existe acţiuni de comemorare a bătăliei de la Mărăşeşti, atenţia a fost deturnată în direcţia unor evenimente artistice care nu au avut legătură cu scopul manifestării", menţionează membrul CA al SRTV.