"Bată-te Dumnezeu, să te bată!": Două măicuțe din zona Mănăstirii Prislop acuză o femeie că le-ar fi furat o brățară (VIDEO)

"Bată-te Dumnezeu, să te bată!": Două măicuțe din zona Mănăstirii Prislop acuză o femeie că le-ar fi furat o brățară (VIDEO)
Foto: Captură video

Două măicuțe aflate în zona Mănăstirii Prislop acuză o femeie că le-ar fi furat o brățară.

Într-o filmare postată pe internet se vede cum cele trei femei încep să se blesteme reciproc, iar la scenă asistă și fiica femeii acuzate de furt.

„Mi se pare revoltător ca două maici să blesteme în halul acesta. Orice ar fi făcut femeia aceea sau fetița, care se vede cum plânge, speriată de atitudinea măicuțelor. S-au năpustit asupra lor, efectiv, le-au căutat în plase, ca niște polițiști, și au blestemat. E incredibil! Asta nu e atitudine de fețe monahale”, spune persoana care a asistat la spectacol și a filmat scenele.

La rândul lor, potrivit glasul-hd.ro, reprezentanții Episcopiei Devei și Hunedoarei au spus că „atitudinea celor două măicuțe este regretabilă. O să le chemăm să dea explicații pentru comportamentul lor și le vom pune în vedere ca, pe viitor, să nu mai aibă o astfel de atitudine, în caz contrar se poate merge și la sancțiuni mai drastice. Nu se poate că o față monahală să blesteme, dar au avut circumstanțe atenuante, au fost provocate”.

În ceea ce privește avizul măicuțelor de a vinde în fața mănăstirii, preotul Gabriel Miricescu spune că acestea au „un acord, e adevărat, nu scris, din partea Episcopiei Devei și Hunedoarei de a vinde acolo. Nu fac nimic rău, ele din asta trăiesc, așa își susțin schitul de la Alun”.

„Bată-te Dumnezeu, să te bată!”: Două măicuțe din zona Mănăstirii Prisop acuză o femeie că le-ar fi furat o brățară

Tags: