Bicicliștii din Sibiu, indicatoare speciale: Scopul proiectului este reducerea accidentelor

Bicicliștii din Sibiu, indicatoare speciale: Scopul proiectului este reducerea accidentelor
Foto: Digi 24

Bicicliștii din Sibiu vor avea 250 de indicatoare rutiere realizate special pentru ei, cu scopul de a se reduce numărul accidentelor în care aceștia sunt implicați.

Primăria a început deja să monteze, începând de miercuri, indicatoare care îi avertizează pe bicicliști că nu pot să traverseze strada pe trecere decât dacă se dau jos de pe bicicletă.

Mulți dintre cei care folosesc mijlocul de transport pe două roți recunosc că nu respectă regulile întotdeauna. Șoferii de asemenea, își doresc mai multă disciplină în trafic din partea bicicliștilor.

„Această decizie și proiectul a fost inițiat tocmai pentru a scădea numărul de accidente care îi implică pe bicicliști, aceasta fiind una dintre cauze. Indicatorul a fost conceput de Serviciul de Administrare a Domeniului Public și a fost achiziționat împreună cu alte indicatoare care să marcheze corespunzător pista de biciclete”, spune Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, citată de Digi 24.

„De la începutul anului și până în prezent, în municipiul Sibiu, din vina bicicliștilor, s-au produs 9 accodente rutiere soldate cu rănirea gravă a 4 persoane și ușoară a altor 5. Principalele cauze generatoare de accidente în care sunt implicați bicicliștii sunt neacordarea de prioritate autovehiculelor și neasigurarea la schimbarea direcției de mers”, spune Elena Welter, agent al IPJ Sibiu.

Autorităţile mai montează și 150 de indicatoare care să semnalizeze pistele pentru bicicliști, pentru a fi mai vizibile și pentru cei care le folosesc, dar și pentru șoferi.