Primăria Capitalei va putea asigura locuințe pentru persoanele afectate de explozia din Rahova. Bujduveanu: „E o tragedie inimaginabilă”

Primăria Capitalei va putea asigura locuințe pentru persoanele afectate de explozia din Rahova. Bujduveanu: „E o tragedie inimaginabilă”
Sursa foto: Stelian Bujduveanu / Facebook

Primarul interimar Stelian Bujduveanu a declarat că Primăria Capitalei are posibilitatea de a le oferi oamenilor afectaţi de explozie o locuinţă temporară, însă acum se concentrează pe salvarea cât mai multor victime.

„Suntem concentrați pe stabilizarea zonei”

„În momentul de față suntem în contact cu toate forțele de ordine, e o tragedie inimaginabilă. Am vorbit cu spitalele din subordinea București, momentan nu preluăm decât cazurile ușoare pentru că cazurile grave s-au dus la Spitalul Municipal, fiind în proximitate, vă vom ține la curent în funcțiede cum evoluează situația. Momentan, suntem concentrați pe stabilizarea zonei”, a transmis Stelian Bujduveanu, conform Antena 3 CNN.

„În funcție de cum evoluează, avem șeful poliției locale și toată poliția locală, în funcție de cum evoluează vom fi cu toții în teren. PMB beneficiază de două componente – locuințe de necesitate pe care le punem la dispoziție în caz de cutremure sau incidente de acest gen. Dacă aceste apartamente nu vor ajunge, avem posibilitatea să plătim chiria pe piața liberă pentru a putea fi relocați oamenii. Acesta e planul primăriei, dar acum ne concentrăm pe salvarea cât mai multor persoane. Ştim că a fost din cauza unei acumulări de gaze, dar nu avem detalii, vom reveni pe parcursul zilei”, a adăugat acesta.

Ce spune prefectul Capitalei

Prefectul Capitalei Andrei Nistor a ajuns și el la locul exploziei din cartierul Rahova.

„Echipajele sunt mobilizate, caută atât răniți și orice persoană poate fi ajutată, din păcate înțeleg că există decese, nu vă pot da detalii. La nivelul liceului nu există victime. Eu sunt la fața locului, nu simt miros de gaze, dar este destul de clar că aceasta este cauza. A fost o acumulare de gaze în urma căreia s-a produs o explozie”, a transmis acesta.

„La cum arată este destul de clar. Important nu e de ce s-a întâmplat ci cum salvăm pe toată lumea. Nu știu să fie cineva afectat în afara blocului. Este posibil. Dacă a fost afectat, este deja în mâinile celor de la salvare. Momentan, prioritatea e să ne asigurăm că nu mai se întâmplă vreo nenorocire”, a adăugat.