Aproape 73.000 de bucureşteni nu şi-au ridicat cadrul de sănătate, în timp ce 10.000 dintre ei sunt deja invitaţi prin SMS să-şi ridice documentul de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB).
Pentru a evita aglomeraţia, casele de asigurări de sănătate judeţene şi a municipiului Bucureşti vor suplimenta numărul de ghişee, de personal şi vor prelungi programul de lucru înainte de 1 septembrie, dar şi în primele zile din această lună.
„Avem exact 72.987 de carduri de sănătate nesolicitate, pentru 10.000 dintre acte au fost trimise sms-uri şi tot nu s-a prezentat nimeni”, a spus Florentina Diaconu, şeful CASMB, citată de Mediafax.
Alte aproape 10.000 de carduri de sănătate ar mai fi de distribuit şi pentru asiguraţii de la Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Justiţiei (CASA OPSNAJ).
În Ilfov, mai sunt de distribuit 3.000 de carduri, a precizat şi preşedintele Casei judeţene de Asigurări de Sănătate, Aurelia Isărescu. Tot în Ilfov au fost tipărite 600 de duplicate, fiind încă de distribuit 367.
Din 1 septembrie prezentarea cardului de sănătate este obligatorie la acordarea fiecărui serviciu medical pentru asiguraţi, iar cei care au fost invitaţi să ridice documentele şi nu au făcut-o nu vor mai beneficia de servicii medicale gratuite, decât dacă sunt urgenţe medicale, a explicat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Vasile Ciurchea.
Asiguraţii care, din motive personale sau religioase, refuză utilizarea cardului de sănătate, vor depune o cerere în scris la casa de asigurări în care vor menţiona motivele refuzului şi vor restitui cardul de sănătate, în cazul în care l-au primit.
Accesul la servicii medicale se va realiza pentru aceşti asiguraţi în baza unei adeverinţe de înlocuire a cardului de sănătate cu termen de valabilitate trei luni, care va fi prezentată ori de cate ori asiguratul solicită un serviciu.