China cumpără gaze rusești la jumătate de preț / Europa importă din SUA

China cumpără gaze rusești la jumătate de preț / Europa importă din SUA
Statele europene depun eforturi pentru a cumpăra cantități tot mai mari de GNL, care să înlocuiască gazul rusesc. Foto: Hepta - Zuma Press / Rossi/Errebi

China profită de reducerile la GNL din Rusia şi cumpără gaze naturale lichefiate din proiectul Sakhalin-2 din Orientul Îndepărtat cu o reducere de 50% și obține profit, anunţă Bloomberg, citând surse anonime. Concomitent, importurile Chinei din Statele Unite au scăzut întrucât Europa a achiziţionat în avans aceste livrări.

China, conform analizei citate, cumpără resursele care anterior se duceau către Japonia sau Coreea de Sud

Importurile Chinei de GNL din Rusia, la cel mai ridicat nivel din 2019, luna trecută: sursa citată mai precizează că datele arată că importurile de gaze naturale lichefiate rusești din China au crescut în luna august la cel mai ridicat nivel înregistrat din 2019 și până în prezent, în timp ce livrările din Statele Unite au fost în scădere, pentru că sunt redirecționate către Europa, care este pregătită să plătească în plus pentru aprovizionare.

„Oferta rusă încă își face loc pe piață, doar că printr-o reorganizare a fluxurilor comerciale prin intermediul participanților pe piață care nu pun problema acceptării încărcăturilor rusești”, a precizat pentru sursa citată Saul Kavonic, analist în domeniul energiei la Credit Suisse.

Japonia și Coreea de Sud, ceilalți doi mari cumpărători de GNL din Sakhalin-2, au renunţat oficial să mai cumpere această marfă după invazia Rusiei în Ucraina; în ciuda acestei strategii, Japonia continuă să primească GNL rusesc de la Sakhalin-2 prin cadrul altor contracte, conform sursei, avantajat ia aceleaşi încărcături de gaz rusesc la reduceri direcționate apoi către Europa la prețuri mai mari.

Prețurile GNL au crescut atât de mult încât operatorul Sahalin-2 încă face profit

Operatorul amintit este o nouă entitate de stat care a înlocuit consorțiul anterior. Celor doi parteneri japonezi li s-a permis să își păstreze participațiile și în noua entitate iar Shell a renunțat la participația sa de 27,5 la sută în cadrul proiectului.

Polonia a sugerat săptămâna aceasta ca Uniunea Europeană să introducă un plafon de preț pentru toate importurile de gaze, inclusiv GNL, pentru că costurile acestei surse alternative de aprovizionare cu gaze contribuie la inflația prețurilor la energie în tot Blocul Comunitar; Comisia Europeană a indicat o plafonare a prețului gazelor pentru importurile rusești, urmând exemplul G7 în impunerea unui plafon al prețului petrolului pentru exporturile Moscovei.

Urmăriți B1TV.ro și pe