Cinci persoane au ajuns la spital după ce un conflict spontan a degenerat într-o încăierare în localitatea Calvini, județul Buzău. Potrivit poliției, totul a început între două persoane care și-ar fi disputat, în direct pe o platformă online, o datorie mai veche. Iată despre ce este vorba!
Cei doi bărbați, de 34 și 36 de ani, și-ar fi reproșat reciproc datoria în cadrul unui live. La un moment dat, discuția virtuală s-a transformat într-o provocare față în față, fiecare dorind să demonstreze cine are dreptate și curaj, scrie Agerpres.
Conflictul s-a extins rapid, implicând mai multe persoane. În urma agresiunilor reciproce, cinci persoane cu vârste între 33 și 39 de ani au suferit diverse leziuni și au fost preluate de ambulanță pentru evaluare medicală.
„Polițiștii au fost sesizați în cursul nopții cu privire la faptul că pe o stradă din Calvini are loc un conflict între mai multe persoane. La fața locului au fost direcționate cu operativitate echipaje de poliție pentru a verifica cele sesizate și pentru luarea măsurilor legale”, a transmis IPJ Buzău.
„Totodată, au fost direcționați luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale și jandarmi, pentru preîntâmpinarea escaladării conflictului și luarea măsurilor legale. În urma agresiunilor reciproce, cinci persoane, cu vârste cuprinse între 33 și 39 de ani, din Calvini, au suferit leziuni, fiind preluate de ambulanță pentru evaluare medicală”, a adăugat IPJ Buzău.
În noaptea de 11 spre 12 februarie, polițiștii au reținut doi bărbați din Calvini, de 34 și 36 de ani, pentru încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Oamenii legii i-au depistat și identificat pe toți cei implicați, care au fost conduși la sediu pentru audieri și stabilirea circumstanțelor exacte ale conflictului.
Intervenția promptă a autorităților, inclusiv a luptătorilor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, a prevenit escaladarea incidentului, care ar fi putut avea consecințe mult mai grave.