Cinci zboruri de pe Aeroportul Otopeni, anulate din cauza grevei Lufthansa

Cinci zboruri de pe Aeroportul Otopeni, anulate din cauza grevei Lufthansa
Foto: ziarulclujean.ro

Cinci zboruri de pe Aeroportul Otopeni cu rutele Munchen şi Frankfurt au fost anulate miercuri dimineața din cauza grevei Lufthansa, a anunțat directorul de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, Valentin Iordache, potrivit Mediafax.

„Vorbim de două zboruri dus-întors spre Munchen şi trei spre Frankfurt, acestea având în medie 100 de călători de transportat”, a precizat Iordache.

Acesta a mai precizat că 1.000 de zboruri ale companiei au fost perturbate în total din cauza grevei.

Sindicatul piloţilor din Germania, aflat în conflict deschis cu conducerea grupului aerian Lufthansa de mai bine de un an, a organizat o nouă grevă până miercuri noaptea.

Piloţii Lufthansa au făcut grevă în 12 rânduri, din aprilie 2014 şi până în prezent, cerând scăderea costurilor. Din cauza protestelor, compania a pierdut peste 300 de milioane de euro.

Ultima oră
14:49 - Sala Mare a TNB, redenumită în „Sala Ion Caramitru”. Bogdan Gheorghiu: S-a pus în slujba excelenței și a schimbat realitatea cunoscută. Numele său, strâns legat de patrimonul românesc (VIDEO)
14:28 - Incident grav la telecabina din Buşteni. O stâncă dislocată de urs din peretele muntelui a căzut pe cablu
14:26 - Florin Cîțu, la redenumirea Sălii Mari a TNB în „Sala Ion Caramitru”: E un gest mic, dar e un simbol prin care ne arătăm recunoștința pentru tot ce a făcut. Moștenirea lăsată de domnia sa nu se va pierde niciodată (VIDEO)
14:24 - De ce s-au căsătorit Simona Halep și Toni Iuruc într-o zi de miercuri. Motivul care a stat la baza deciziei
14:11 - Ministerul Sănătății a alocat peste 91 de milioane de lei pentru plata salariilor restante ale personalului medical implicat în procesul de vaccinare
13:58 - Scandal în trafic: Doi şoferi s-au bătut în plină stradă în urma unei altercaţii
13:54 - Detaliul rușinos despre Mihaela Rădulescu. Ce studii are, de fapt, Diva de la Monaco
13:50 - Alexandru Arșinel, pe B1 TV: Toți iubim viața. Orice formă de luptă împotriva COVID-19, această nenorocire, este acceptată (VIDEO)
13:30 - Arad: 30 de migranţi turci care ar fi intrat ilegal în ţară prin Serbia, prinși în mai multe pensiuni
13:17 - Bilanțul infectărilor continuă să crească: 4.441 de cazuri noi de coronavirus și 71 de decese în 24 de ore. La ATI sunt internați 741 de pacienți cu COVID-19, printre care și 12 minori