CNAIR a anunțat că un alt segment din Autostrada A7, Autostrada Moldovei va fi dat în circulație până la finalul lunii august. Este vorba despre sectorul cuprins între Adjud-Răcăciuni unde lucrările sunt finalizate în proporție de peste 90%.
Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul dintre Adjud şi Răcăciuni, pe lotul 2 din Autostrada Moldovei (A7), a depăşit 90%. În aceste condiții, a anunțat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, circulația va fi deschisă până la finalul lunii august.
Potrivit spuselor sale, în prezent, pe tronsonul respectiv, se lucrează cu o echipă de 40 de muncitori și aproximativ 20 de utilaje la asfaltarea sectorul Sascut – Bereşti, în județul Bacău. În total, pe acest tronson, al secțiunii Focșani – Bacău sunt mobilizați 350 de muncitori și peste 100 de utiliaje.
„Continuă aşternerea asfaltului pe ultimii kilometri ai lotului 2 al secţiunii dintre Focşani şi Bacău a A7 (Autostrada Moldovei)! Peste 40 de muncitori şi aproximativ 20 de utilaje lucrează acum la aşternerea stratului asfaltic de legătură pe sectorul Sascut – Bereşti (judeţul Bacău)”, a transmis Cristian Pistol într-o postare pe Facebook.
Directorul CNAIR a mai transmis că UMB lucrează în paralel, pe acest sector, pe mai multe șantiere. În total, lungimea șantierului dintre Adjud și Răcăciuni ajunge la 21, 78 de kilometri.
„În total, pe toţi cei 21,78 km ai lotului 2 al secţiunii Focşani – Bacău, care nu sunt încă deschişi circulaţiei (sectorul dintre Adjud şi Răcăciuni), constructorul român (UMB Spedition) este mobilizat cu peste 350 de oameni şi mai mult de 100 de utilaje, care derulează şi alte lucrări în paralel: turnarea plăcii de supra-betonare pe podul de la km 69+256, amenajarea parcării de scurtă durată, amenajarea CIC (Centrul Întreţinere şi Control) la nodul rutier de la Adjud”, a spus șeful Companiei de drumuri.
El a precizat că stadiul fizic al lucrărilor de pe sectorul Adjud – Răcăciuni a depășit 90%. Drept urmare, a precizat Cristian Pistol, este de așteptat ca circulația să fie deschisă undeva până la finalul lunii august.
„La ora actuală stadiul fizic al lucrărilor pe acest ultim sector dintre Adjud şi Răcăciuni a depăşit 90%, iar circulaţia va fi deschisă până la finalul lunii august (2026)”, a mai transmis Cristian Pistol.
LLotul 2 Domneşti Târg – Răcăciuni al autostrăzii Focşani – Bacău are o lungime de 38,78 kilometri. Anul trecut, CNAIR a deschis circulaţia pe primii 17 kilometri ai acestui lot, între Domneşti şi Adjud.
De menționat că lucrările pentru autostrada A7, Autostrada Moldovei, au fost alocați prin Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR). Acest lucru face ca termenul limită pentru recepționarea lucrărilor să fie 31 august 2026. În cazul în care construcția nu va fi recepționată, România va pierde finanțarea.