Potrivit oficialilor antidrog, tot mai mulți minori sunt în situația în care primul fum sau prima doză sunt luate în cadrul familial. Așa se face că, printre minorii care fac parte din noua generație de dependenți se numără și copii îndemnați către consum chiar și de proprii părinți.
„După multe încercări și multe drumuri la psihologi, tratamente, am aflat de programul de reabilitare. Inițial nu am vrut să merg… M-a ajutat să văd altfel viața și responsabilitățile pe care le am”, a mărturisit un fost consumator, pentru Observator News.
Pentru fiecare tânăr care scapă de dependență, alţi 10 sunt tentaţi să încerce stupefiante. Nu doar anturajul mai reprezintă un pericol acum, ci și familia
„Am avut copii care au consumat pentru prima oară droguri în cadrul familiei, părinții crezând că sunt părinți cool. Copilul nu s-a oprit, ci a ajuns la un policonsum”, a explicat Ramona Dabija, Agenția Antidrog.
Astfel, părinții speră că își vor ține copiii sub control. Un exemplu în acest caz este chiar mama lui Vlad Pascu. Aceasta a fost acuzată de două tinere care participau la petrecerile fiului că aducea substanţe interzise şi pastile pentru boli grave, care se dau cu o reţetă specială. Însă, nu a fost pusă sub acuzare pentru acest lucru.
Agenția Națională Antidrog trage un semnal de alarmă, iar experții cer rapid măsuri din partea statului pentru ca minorii să stea departe de astfel de practici.
„Prin crearea de abilități în rândul copiilor, astfel încât ei să poată să spună nu când li se oferă droguri. Categoric mediul urban este mai expus consumului de droguri în rândul adolescenților pentru că există și o tentație mai mare, o ofertă mai mare”, a spus Ruxandra Iliescu, specialist studiu consumatori.
Cea mai tânără persoană care a consumat narcotice este un copil de numai 11 ani.
În ceea ce privește drogurile cel mai frecvent consumate, cocaina devine din ce în ce mai populară în România, luând locul canabisul, care era cel mai întâlnit drog. Din 50 de persoane, cel puțin una a consumat cocaină de-a lungul vieții, în timp ce una din 70 de persoane a testat ecstasy.