Cristian Cioacă, eliberat condiționat / Decizia instanței este definitivă / Cioacă a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare în anul 2014, pentru uciderea Elodiei Ghinescu

Cristian Cioacă, eliberat condiționat / Decizia instanței este definitivă / Cioacă a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare în anul 2014, pentru uciderea Elodiei Ghinescu
Sursă foto: captură YT

Fostul polițist Cristian Cioacă scapă de închisare. Tribunalul Argeș a decis eliberarea sa condiționată. Cristian Cioacă a fost condamnat în anul 2014 la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru uciderea soției sale, Elodia Ghinescu.

„În temeiul art.425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) C.pr.pen., rap. la art.587 C.pr.pen.: Admite contestaţia formulată de contestatorul C.C.C……… împotriva sentinţei penale nr. 1337/19.07.2023, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 8362/280/2023, desfiinţează sentinţa atacată şi, rejudecând, În temeiul art. 59 Cod Penal (1969) cu aplic. art. 5 Cod penal (2009): Admite propunerea formulată de Comisia de liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni şi dispune liberarea condiţionată a condamnatului C.C.C. de sub puterea mandatului nr. 1631/2016 emis de Judecătoria Piteşti în baza sentinţei penale nr. 1373/2016, dacă nu este reţinut sau arestat în alte cauze În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în data de 22.08.2023 prin punerea soluţiei la dispoziţia contestatorului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în minuta instanței, potrivit g4media.

Pe 19 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă la 15 ani şi 8 luni de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Iniţial, la instanţa de fond, el primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia.

„În zilele următoare, inculpatul a derulat o serie de activităţi menite a-i asigura evitarea tragerii la răspundere penală. Astfel, într-o primă fază, acesta a adunat în saci din polietilenă toate obiectele vizibil sau potenţial purtătoare de urme de sânge, produse cu ocazia agresiunii ori a depesării sau transportării cadavrului în vederea ascunderii acestuia şi le-a aruncat într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov pe direcţia Râşnov, unde au fost găsite în data de 8.10.2007. Întrucât operaţiunile de spălare a urmelor de sânge de pe suprafaţa peretelui comun dintre dormitorul matrimonial şi baia aferentă nu erau satisfăcătoare (din perspectiva cercetării la faţa locului care avea să se desfăşoare în perioada următoare în apartament), inculpatul a acoperit zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge cu un strat suplimentar de glet şi unul de vopsea lavabilă. Totodată, a instalat o nouă perdea de duş în baia aferentă dormitorului”, spuneau procurorii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`