Cu schiurile la peste 7.000 de metri altitudine: Doi sportivi români au cucerit al doilea cel mai înalt vârf din nordul platoului tibetan

Cu schiurile la peste 7.000 de metri altitudine: Doi sportivi români au cucerit al doilea cel mai înalt vârf din nordul platoului tibetan
/commons.wikimedia.org

Doi sportivi români au urcat la peste 7.000 de metri altitudine, cucerind astfel al doilea cel mai înalt vârf din nordul platoului tibetan. Au urcat pe schiuri şi fără oxigen suplimentar, alpiniștii având nevoie de mai bine de două săptămâni să se obişnuiască să respire aerul foarte sărac în oxigen, de la o asemenea altitudine.

Ciprian Lolu este salvator montan, instructor salvamont, ghid montan şi monitor de schi-alpinism. Dacă până acum a făcut zeci de ascensiuni pe vârfuri din Europa şi Asia, cea mai mare aventură rămâne însă expediţia de pe Muztagh Ata, în care l-a avut ca pertener pe alpinistul bucureştean Horea Popescu.

Marşul de apropiere, pe schiuri, a început pe 29 iunie. Muztagh Ata, care se înalţă până la 7.546 de metri altitudine, este al doilea cel mai înalt vârf din creasta nordică a platoului tibetan.

„Este o zonă foarte ciudată să spun, foarte expusă, plină de crevase, seracuri. Dacă vedeai crevasele era foarte bine, foarte ok, pentru că ştiai – nu ai voie pe acolo. Marea problema era că erau foarte multe găuri, să zic aşa, avenuri de zăpadă, cu punţi peste şi riscai efectiv să cazi într-una dintre ele”, povesteşte Ciprian Lolu, citat de Digi 24.

Primul care a ajuns pe vârf a fost, pe 16 iulie, Ciprian Lolu.

„Am ajuns la ora 11:00 dimineaţa în tabăra 3. Ce să fac, singur pe acolo … am zis că ia lasă că las toate bagajele, îmi iau totuşi o pufoaică, nişte mănuşi la mine, să le am dacă în caz se întâmplă ceva şi am plecat spre vârf foarte frumos şi, practic, la trei eram pe vârf”, povesteşte Ciprian.

Ciprian Lolu a repetat experiența a doua zi, împreună cu Horea Popescu.

„Cele patru ore şi ceva de urcare, grele, aşa cum au fost ele, într-o atmosferă destul de rece, îngheţată, au fost urmate de jumătate de oră de bucurie pe vârf, jumătate de oră – trei sferturi de oră chiar, datorită faptului că era soare totuşi şi era o privelişte fenomenală în toate direcţiile”, spune alpinistul Horea Popescu.