După un sezon estival slab în 2025, și turismul de iarnă are de suferit. Datele arată că numărul turiștilor din primele 11 luni ale lui 2025 a scăzut cu 4%.
Performanțele slabe înregistrate de turism sunt parțial cauzate de reducerea valorii tichetelor de vacanță. O alt motiv pentru lipsa turiștilor ar fi și prețurile mai mari. Specialiștii estimează că și 2026 va fi un an greu pentru acest sector.
„Reducerea masivă a voucherelor de vacanță, trend care va continua din nefericire dacă nu luăm măsuri la nivel guvernamental…dacă nu facem nimic, scăderile se vor accentua. S-au decontat vouchere cu 30% mai puțin, dar s-au emis cu 70% mai puțin. Nu e vorba numai de vouchere de vacanță, e despre scăderea puterii de cumpărare în general al românilor, e vorba despre creșterea TVA-ului la 1 august”, a declarat Adrian Voican, vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, potrivit Știrile ProTV.
În primele 11 luni din 2025, numărul turiștilor a scăzut cu 4,1% față de aceeași perioadă a lui 2024. Dacă acum 2 ani, numărul vizitatorilor era de peste 11 milioane, anul trecut, a scăzut la 10,6 milioane, potrivit Institutului Naţional de Statistică. Creșteri semnificative au fost doar în două perioade, la început de an, când a nins în stațiunile montane, și în mai, de Paşte.
Însă, o veste bună ar fi că România reușește să atragă tot mai mulți străini. Peste 2,3 milioane de vizitatori din alte țări ne-au trecut în 2025 granița, o creștere de peste 7% față de anul precedent. Cei mai mulți vin din Germania, Italia, Israel, Marea Britanie și SUA, fiind atrași de prețurile mai mici și biletele de avion mai ieftine.
„Noi suntem din Israel. Este o destinație populară pentru noi și este pentru a doua oară când venim aici. Mâncarea, cultura, oamenii…totul este bun. Arhitectura, clădirile sunt foarte drăguțe, nu vezi așa ceva în țara noastră”, au spus mai mulți turiști.
Datele arată că turiștii străini care ne vizitează țara rezervă, în medie, două nopţi de cazare.