Discursul lui Firicel din „Las Fierbinţi” (Pro TV), despre şansa ratată a băiatului său de a merge la facultate, a adus aminte de cazurile Simona Halep şi Emma Răducanu

Discursul lui Firicel din Las Fierbinţi (Pro TV), despre şansa ratată a băiatului său de a merge la facultate, a adus aminte de cazurile Simona Halep şi Emma Răducanu
Foto: Facebook

Deși producția „Las Fierbinți” de la Pro TV se recomandă drept un serial de comedie, de-a lungul vremii a transmis mai multe mesaje sociale care s-au viralizat rapid și care au adus în prim-plan probleme sistemice din societatea românească. A fost și cazul episodului în care deja-celebrul Firicel, personajul interpretat de Toma Cuzin, trebuia să își trimită băiatul la facultate, dar sărăcia l-a împiedicat să îl susțină financiar.

Situația nu este una singulară în România, țară în care aproape 40% dintre locuitorii satelor sunt amenințați de sărăcie, arată un material realizat de Europa Liberă Moldova în aprilie 2021. În această situație, mulți români aleg să plece în străinătate spre mirajul unui salariu care să le asigure un trai decent.

Un raport realizat de ONU în 2015 plasa România pe locul al doilea la nivel mondial într-un top al emigrației, după Siria, o țară măcinată de război. Situația nu pare să se fi schimbat prea mult, având în vedere că INS preciza la începutul anului 2021 că „România continuă să fie o țară de emigrare” și că acest fenomen e a doua cauză principală de reducere a populației, transmite G4Media.ro. De altfel, însuși ministrul Muncii afirma că „pentru prima dată anul acesta avem mai mulţi copii născuţi în străinătate decât în ţară”.

Discursul lui Firicel din „Las Fierbinţi” (Pro TV), un mesaj social cât se poate de real

Marele exod românesc a început să producă efecte tot mai vizibile, iar tenisul este poate nu cel mai important, dar cu siguranță cel mai popular exemplu. Două dintre ultimele trei ediții de US Open, una dintre cele mai prestigioase competiții din „sportul alb”, au fost câștigate de sportive cu origini românești.

Prima a fost Bianca Andreescu, sportivă născută în Canada din părinți români, care a început să joace tenis chiar în România, la Pitești. Primul său antrenor a fost un român, Gabriel Hristache. Chiar și așa, România nu s-a dovedit a fi o țară suficient de atractivă pentru a o ține aici, astfel că Bianca a ajuns pe cele mai înalte culmi ale tenisului sub steagul canadian.

Tot în Canada s-a născut și Emma Răducanu, noua senzație din tenis, care la doar 18 ani a câștigat US Open venită din calificări și fără să piardă set, o performanță fără precedent. Tatăl ei, Ion Răducanu, a părăsit România după ce a terminat Facultatea de Construcții, un scenariu pe care îl aleg tot mai mulți români după ce își încheie studiile – alții, chiar mai devreme. Cum România nu devenise mai atractivă nici între timp, Emma și familia ei au plecat în Marea Britanie pe când ea avea doar 2 ani, iar acum a cucerit lumea tenisului sub steag britanic.

Există și un caz ceva mai fericit, însă din rațiuni independente de acțiunile autorităților române – ba chiar în ciuda lor. Simona Halep, dublă-câștigătoare de Grand Slam, a rămas în România și, spre deosebire de multe jucătoare de pe prima scenă a tenisului global, a ales să își plătească taxele – 400.000 de euro doar în 2020, potrivit România TV – în țara sa natală, unde a avut recent și nunta. Toate acestea, deși statul român nu a susținut-o în niciun fel pe perioada carierei, multiplele ei performanțe fiind mai degrabă excepția care confirmă regula dintr-un sport românesc sub-finanțat și măcinat de corupție.

Dacă sportul – și cu precădere tenisul – este un sector mai vizibil și putem vedea mai ușor consecințele exodului, există domenii de activitate cu mai puțină notorietate, dar chiar mai importante. Astfel, văzând performanțele pe care le-au reușit Bianca Andreescu și Emma Răducanu reprezentând alte țări, se poate pune o întrebare rezonabilă, oare cam câți medici sau ingineri „câștigători de Grand Slam” a pierdut România din cauza emigrației masive?