Cum intenționează Guvernul să acopere o țeapă de 700 de milioane de euro făcută în mandatul arestatului Sorin Oprescu.
Înainte să intre la pușcărie, primarul Oprescu se pregătea să dea un tun de proporții și anume preluarea companiei de stat ELCEN-Electrocentrale București în subordinea Primăriei Generale. ELCEN este o companie care produce energie electrică și, mai important, asigură încălzirea și apa caldă a bucureștenilor.
În context, este bine de știut că, în aproape toate orașele mari din țară, asigurarea încălzirii populației pe timpul iernii este o mare problemă, toate centralele de termoficare sunt fie învechite, fie în faliment. De fapt, ce urmărea Sorin Oprescu: Regia de Termoficare a Bucureștiului- RADET-cea care distribuie agentul termic în casele bucureștenilor-este și ea în faliment, având datorii de, atenție, circa 700 de milioane de euro (o sumă uriașă) tocmai către compania de stat ELCEN Electrocentrale București.
ELCEN produce agentul termic pe care îl vinde către RADET, care RADET apoi îl facturează către bucureșteni. între anii 2009 și 2015, cât timp Sorin Oprescu a fost primar, regia RADET a refuzat să-și plătească datoriile către ELCEN, până s-a ajuns la această sumă uriașă de 700 de milioane de euro.
În ciuda datoriilor, compania de stat a furnizat în continuare apă caldă și căldură pentru a nu-i lăsa pe bucureșteni să înghețe în case iarna. Cum vă spuneam, deși Oprescu este unul dintre vinovații dezastrului de la RADET, acesta a primit acceptul premierului Victor Ponta pentru că regia să înghită ELCEN și, prin această fuziunee, să acopere în mod ticălos gaura de 700 de milioane de euro.
Nicăieri în lume o companie care are datorii către altă companie NU poate să o înghită, nu este nici logic și nici normal.
Totusi, guvernul Ponta a decis ca societatea de stat ELCEN, o societatea profitabila de altfel, sa fie data practic pe mana lui Oprescu, numai ca acesta sa-si poata ascunde incompetenta si datoriile facute de regia RADET. In mod evident, datoria uriasa a RADET-ului a fost facuta si prin hotia generalizata de la aceasta regie patronata de Primaria Bucurestiului si indirect de Sorin Oprescu.
Operațiunea de ștergere a datoriilor (prin fuziunea RADET- ELCEN) merită investigată de procurori pentru că a fost pusă la cale în 2013 printr-un memorandum semnat de Victor Ponta personal. Fuziunea dintre ELCEN și RADET preciză în clar anularea datoriilor și penalităților de 700 de milioane de euro. La ordinul politic al PSD, ministrul de atunci al Energiei, Răzvan Nicolescu, decide că societatea ELCEN să fie divizată în 3 societăți distincte. Apoi, urmă că o bucată din ELCEN să fie preluată de RADET, regia falimentară patronată de Sorin Oprescu.
În paralel, primarul Bucureștiului, Oprescu, deși nu avea nicio calitate, îi trimite o scrisoare ministrului Nicolescu, în care îi solicita să schimbe conducerea ELCEN și să-l numească pe un anume Marcel Nicolaescu, un protejat de-al sau, fost viceprimar al Capitalei, în funcția de director general al ELCEN.
Asta pentru că toate documentele fuziunii să fie semnate fără probleme. Pe când Oprescu jubila că a rezolvat tunul de 700 de milioane de euro de la RADET, Curtea Constituțională decidea că Memorandumul lui Ponta de fuziune între RADET și ELCEN este nelegal. Ponta a semnat un memorandum idiot, că multe altele.
Totuși, în martie acest an, Oprescu reușește să-l impună pe Marcel Nicolaescu că și director al ELCEN.
Acest Nicolaescu nu intenționează să recupereze datoria de 700 de milioane de la regia RADET, regia pe care o supraveghea de altfel când era viceprimarul lui Oprescu. V-am povestit toate aceste amănunte pentru a înțelege că există mari șanse ca la iarnă bucureștenii branșați la sistemul de încălzire centralizat să rămână fără căldură în apartamente. Asta pentru că atât regia RADET cât și compania ELCEN sunt practic în faliment tehnic.
Compania ELCEN nu mai poate cumpăra păcură și gaze pentru a produce energie termică iar fără energie RADET nu mai are ce să livreze în caloriferele bucureștenilor.
Acesta este încă un caz clasic de hoție generalizată care ne afectează în mod direct. Mulți dintre voi, cei care va uitați la această emisiune mă întrebați cu ce va afectează viață hoția politicienilor și ce putem face? De fiecare data când suntem furați, viață noastră se ingreuneza: nu avem căldură, apa caldă sau chiar apă potabilă, nu avem drumuri sau spitale.
Ce putem face? Să le cerem socoteală în fiecare zi, fie își fac treabă, fie merg la pușcărie, asemenea lui Oprescu!
#DIRECT_ONE_uyfd5k#