Un bărbat în vârstă de 65 de ani a murit, iar nepotul său, în vârstă de cinci ani, pe care îl transporta pe bicicletă, a fost rănit grav luni seară, după ce au fost loviţi în plin de un autoturism care a intrat într-o depăşire neregulamentară lovind alte două maşini, pe Calea Târgu Jiului din Drobeta Turnu Severin, scrie Mediafax.
„Pe strada Calea Târgu Jiului, în dreptul imobilului 145, a avut loc un accident de circulaţie în care au fost implicate trei autovehicule şi un biciclist care se deplasa pe partea dreaptă. Din primele cercetări reiese că unul dintre autovehicule se deplasa în coloană pe banda a doua, iar celălalt care a intrat în derapaj şi l-a acroşat se deplasa pe prima bandă, către Drobeta Turnu Severin, Din impact, ambele autoturisme au intrat în derapaj, au acroşat un biciclist şi un alt autoturism care era parcat în faţa casei proprietarului”, a explicat comisarul Dumitru Ungureanu.
La fața locului au ajuns două echipaje ale ambulanței și unul SMURD, care au preluat cele două victime. Cu toate că aceștia au reacționat imediat, resuscitarea bărbatului nu a avut rezultate, întrucât, potrivit medicilor, în urma accidentului, bărbatul a avut politraumatism toracic, abdominal şi cranian.
”Un accident de circulaţie, dacă nu era un raliu. Pacientul era în stop cardiorespirator, asistolie, era căzut la intrarea într-o pivniţă. Am început resuscitarea cu echipajul nostru, ne-a ajutat un alt echipaj de la Ambulanţă şi altul de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. L-am resuscitat în maşină, la un moment dat aparatul ne-a arătat un ritm şocant, dar a reintrat în asistolie şi la 15 – 20 de minute după ce a fost predat în Unitatea de Primiri Urgenţă s-a declarat oficial decesul”, a declarat doctorul Horia Ene, SJA Mehedinţi.
Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.