Pe 22 mai, la Antena 1, s-a difuzat finala iUmor sezonul 12, care a fost incendiară. Momentele de magie, de teatru, stand-up, roast acid sau glume extrem de savuroase au stârnit hohote de râs în public, dar și la masa juraților. Emoțiile au crescut pe final, când din cei 5 finaliști, unul trebuia anunțat câștigător.
Show-ul a avut 13 finaliști: Radu Giurcă, Dragoș Stan, Claudia Amuzica, Zsolt Rozsnyai, Darisian Ștefan Luncanu, Emanuel Doduț, Emanuel Bighe, Scuze Noi, Roxana Chiperi, Rikito Watanabe, Vlad Barbu, Eduard Moise și Mihai, au rămas doar 5 finaliști și anume, Radu Giurcă, Mihai Radu, Claudia Amuzica, Roxana Chiperi și Darisian Ștefan Luncanu. 12 concurenţi au fost fie trimişi de juriu direct în finala iUmor sezonul 12, fie votaţi de public, iar cel cu numărul 13 a fost decis în urma semifinalei, scrie InfoMusic.
Mihai Petre a revenit în scaunul de jurat suplimentar şi a continuat duelul cu Mihai Bendeac, pentru o jurizare desăvârșită.
Claudia Amuzică a venit îmbrăcată în mireasă, pentru a răspunde cererii în căsătorie făcute de Mihai Bendeac în audiții. De altfel, și roast-ul ei a fost dedicat juratului. Participanta și-a imaginat viașa alături de vedetă și tot ce ar fi putut să meargă greșit în căsnicia lor.
Emanuel Bighe, care i-a dat speranțe mari lui Cheloo în audiții, acum l-a cam dezamăgit, luând două dislike-uri.
Radu Giurca a făcut un rezumat a tot ce era în neregulă în România în anii ’90 şi ce înseamnă prostia în ţara noastră.
Vlad Barbu a atins un subiect 18+, referitor la filmele pentru adulți, dar și despre mersul la sală.
Roxana Chiperi a ilustrat teatrul absurd medieval, a prezentat imaginea unei Xena în faţa juriului.
Prezentatorii au acordat premiul în valoare de 20.000 euro câștigătorului iUmor, iar publicul a admirat finalistul, aplaudând puternic performanța acestuia.
Mihai Radu a cucerit jurații prin umor simplu, natural. Numărul său a fost despre reacţia bărbatului atunci când soţia e gravidă, lucru văzut prin ochii unui taximetrist.
„Este un vis că sunt aici și am realizat treaba asta. În sfârșit am prins o cursă bună, de 20.000 de euro. Vă mulțumesc din suflet. Victorie”, a spus Mihai Radu, vizibil entuziasmat de vestea pe care a primit-o din partea lui Dan Badea și Șerban Copoț.