Incident grav în noaptea dintre ani la Brașov: o explozie, care nu a fost urmată de incendiu, a avut loc în jurul orei 2.00, într-o locuinţă. În urma deflagrației, un bărbat s-a ales cu arsuri de gradul unu, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, cpt. Ciprian Sfreja, potrivit Știri pe surse.
''Este vorba despre o sobă pe gaz care a explodat într-un apartament aflat într-o casă de pe strada Avram Iancu, din municipiul reşedinţă. Victima, un bărbat de 58 de ani, are fractură deschisă la gamba stângă şi arsuri de gradul unu la antebraţul stâng. A fost transportat conştient la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov pentru îngrijiri medicale'', potrivit sursei citate
La faţa locului au intervenit o autospecială cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.