Explozie într-un bloc de locuinţe din Iaşi. Deflagraţia a afectat 16 apartamente, iar o persoană a fost rănită. Din primele cercetări se pare că explozia a avut loc din cauza unei acumulări de gaze.
36 de oameni au fost evacuaţi din zona care a fost imediat izolată de autorităţi pentru a nu exista pericolul unei alte explozii.
Imediat după explozie, toţi oamenii au ieşit în stradă, în pijamale şi papuci de casă. În apartamente daunele sunt foarte mari.
Au fost afectate toate apartamentele din bloc, cu excepţia unuia singur. În acest moment se fac verificări la structura de rezistenţă a blocului, de asemenea şi în scara vecină. Întrucât blocul este în formă de L, autoritățile vor să se asigure că nu vor exista probleme şi la cealaltă scară.
Un bărbat de 36 de ani a fost rănit în urma exploziei, însă starea lui este stabilă. El a suferit arsuri la nivelul membrelor şi a fost transportat la spitalul Sfântul Spiridon. Deflagraţia a avut loc după ce locatarii au alertat autorităţile pentru că în bloc se simţea miros de gaze.
Echipajul care s-a deplasat la faţa locului i-a asigurat pe oameni că nu există nici un pericol. Din primele cercetări, cauza exploziei ar fi chiar o scurgere de gaze. Se pare că locatarul de la etajul doi unde a avut loc deflagraţia ar avea probleme psihice şi ar fi lăsat gazul deschis.
Fiecare locatar va intra în apartamentul său cursul zilei de azi, însoţit de autorităţi, pentru evaluarea pagubelor.