TRAGEDIE în Dolj! O femeie s-a stins din viață după ce a căzut de pe o clădire ce aparține Primăriei Craiova

TRAGEDIE în Dolj! O femeie s-a stins din viață după ce a căzut de pe o clădire ce aparține Primăriei Craiova

O femeie din Craiova, în vârstă de 46 de ani, angajată la salubritate s-a stins din viață, marți, după ce ar fi căzut în gol de la aproximativ 12 metri, prin cupola interioară a clădirii Palace, ce aparține Primăriei Craiova.

Aceasta era în exteriorul clădirii și cel mai probabil ştergea ferestrele, când geamul cupolei s-a spart, iar femeia a căzut.

Medicii veniți de urgență au încercat să o resusciteze, însă, din nefericire, nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Femeia era angajată a firmei Salubritate Craiova, scrie digi24.ro.

La fața locului a ajuns un inspector al ITM Dolj pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului de muncă.