Fostul deputat Alin Trăşculescu s-a prezentat, joi, la sediul Direcției Naționale Anticorupție, fiind citat în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă şi instigare la spălare de bani. El a sosit în jurul orei 9.45, fiind însoţit doar de avocatul său, Cristian Ene.
Conform unor surse judiciare, procurorii anticorupţie l-ar fi chemat pe Alin Trăşculescu pentru a-i prezenta o nouă infracţiune de care îl vor acuza, respectiv asocierea în vederea săvârşirii de infracţiuni, transmite Mediafax.
Fostul deputatul PDL de Vrancea Alin Trăşculescu şi-a anunţat, marţi, demisia din calitatea de deputat. Anunţul a fost făcut chiar la începutul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, în care parlamentarii urmau să dezbată raportul Comisiei juridice privind încuviinţarea arestării preventive a democrat-liberalului, acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani.
Alin Trăşculescu este acuzat de trafic de influenţă şi fals. Potrivit DNA, în perioada noiembrie 2010 – noiembrie 2012, în calitate de deputat în Parlamentul României şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene Vrancea, Trăşculescu ar fi pretins de la reprezentantul unei societăţi comerciale iniţial suma de 50.000 de euro, care ulterior a fost majorată la 150.000 de euro.