Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o avertizare pentru românii care călătoresc spre și dinspre Roma, capitala Italiei. O grevă anunțată pe aeroporturile internaționale din oraș va afecta orarul curselor aeriene.
Luni, 13 octombrie, personalul care deservește aeroporturile internaționale din Roma, capitala Italiei, a anunțat că intră în grevă. În acest context, MAE a emis o atenționare de călătorie pentru cetățenii români și nu numai.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia cu privire la acțiunea de protest a lucrătorilor aeroportuari din Roma. Luni, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a personalului angajat în cadrul aeroporturilor internaţionale Roma Fiumicino şi Roma Ciampino.
În aceste condiții, arată MAE, sunt posibile perturbări ale serviciilor aeroportuare. Astfel, serviciile de check-in şi controalele de securitate s-ar putea desfășura cu întârziere. De asemenea, este posibil să apară și perturbări ale traficului aerian, cu posibile întârzieri pentru unele zboruri.
Având în vedere situația, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să verifice periodic site-urile web oficiale ale aeroporturilor internaționale din Roma. De asemenea, recomandă și verificarea informațiilor postate de companiile aeriene, pentru a se informa din timp cu privire la orice întârzieri, anulări sau modificări ale zborurilor.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a pus la dispoziția românilor care călătoresc în Italia, în această perioadă, mai multe numere de contact. Aceștia pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Roma:
Apelurile vor fi redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS), de unde vor fi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice la mai multe oficii consulare MAE, în funcție de regiunea în care se află:
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: