Omul de afaceri Gruia Stoica a scăpat în urma prescripției de procesul în care este anchetat pentru privatizarea Transbordare Vagoane Marfă. În aprilie 2020, Gruia Stoica a fost condamnat la patru ani de închisoare.
Curtea de Apel Iaşi a hotărât vineri încetarea procesului în care Gruia Stoica a fost acuzat de evaziune fiscală în formă continuată, constituire a unui grup infracţional organizat şi spălare de bani. Aa urmare a intervenirii prescripţiei penale, alţi doi inculpaţi din dosar, tatăl şi fratele său, au scăpat de asemenea de proces.
Pe de altă parte, Instanța a decis să admită în parte acţiunea civilă formulată de ANAF împotriva lui Gruia Stoica, a celorlalţi doi inculpaţi şi a societăţilor Grup Feroviar Român şi SC Rapid Com Rail SRL şi îi obligă pe aceştia să achite împreună suma de 8.243.551,75 de lei.
Procurorii spun în rechizitoriu că Gruia Stoica, împreună cu alte două persoane implicate în dosar, ar fi achiziţionat un pachet majoritar de acţiuni la SC Transbordare Vagoane Marfă, apoi a schimbat conducerea societăţii şi a introdus compania într-un circuit financiar fictiv, alături de alte companii, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani.
Anchetatorii susţin că între 2003 şi 2005, cei trei inculpaţi, „bazându-se pe relaţia de rudenie şi încredere reciprocă“, au constituit un grup infracţional organizat, elaborând un plan prin care să diminueze contribuţiile către stat.