Eveniment
Traficul este oprit pe DN1 A, în localitatea Buftea, sensul de mers spre Mogoșoaia, după impactul dintre un autoturism și un camion.
În urma accidentului a rezultat o victimă, ce primește îngrijiri medicale la fața locului.
„Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 1A, la kilometrul 17+500 de metri, în localitatea Buftea, județul Ilfov, pe sensul de mers Mogoșoaia – Buftea, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate un autoturism și un vehicul de 7,5 tone.
În urma impactului a rezultat o victimă, asupra căreia se acordă îngrijiri medicale la fața locului. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers”, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române.
Știre în curs de actualizare