Incendiu la un restaurant din Bacău. Un bărbat a fost descoperit carbonizat

Incendiu la un restaurant din Bacău. Un bărbat a fost descoperit carbonizat
sursa: b1tv.ro

Un incendiu cumplit a avut loc într-un restaurant din Bacău. După ce au reușit să stângă flăcările, pompierii au găsit trupul unui bărbat carbonizat.

Tragedia a avut loc în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 1:25. La fața locului au sosit pompierii de la ISU Bacău.

„În data de 12 aprilie 2025, în jurul orei 01:25, un incendiu a izbucnit la o construcție anexă aparținând restaurantului Royal Garden, situat pe strada Calea Moinești, municipiul Bacău.

La fața locului s-au deplasat de urgență patru autospeciale pentru stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și o ambulanță SAJ. De asemenea, a fost anunțat operatorul Delgaz Grid. Intervenția a fost coordonată de comandantul Detașamentului de Pompieri Bacău.

Incendiul a fost localizat și ulterior lichidat, însă din nefericire, în interiorul clădirii a fost găsită o victimă carbonizată. Corpul a fost preluat de reprezentanții Institutului de Medicină Legală.

Au ars o construcție tip parter + mansardă pe o suprafață de aproximativ 300 mp, bunurile aflate în interiorul acesteia, precum și un cort pentru evenimente, pe o suprafață de cca. 100 mp”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, lt. Ana Maria Cioaric, citată de Agerpres.

Pompierii au stabilit că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric.