Inspecție generală la școala 164 din Capitală, după cazul profesorului de sport care a fotografiat trei eleve în vestiar (VIDEO)

Inspecție generală la școala 164 din Capitală, după cazul profesorului de sport care a fotografiat trei eleve în vestiar (VIDEO)
Foto: hartaafacerilor.ro

Profesorul de sport de la Școala 164 din București, acuzat că a le-ar fi făcut fotografii unor eleve în timp ce acestea se aflau în toaleta școlii, nu va mai putea să predea la această clasă, potrivit raportului întocmit de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în urma anchetei disciplinare, informează B1 TV.

Deși s-a stabilit că fotografiile au fost făcute ilegal, sancționarea profesorului nu va fi făcută de către Inspectoratul Școlar, ci de către consiliul de administrație al școlii.

În urma anchetei disciplinare s-a stabilit că exista și o lipsă de comunicare între școală și părinți, drept urmare întreaga instituție de învățământ va fi supusă unei inspecții generale.

Profesorul de sport, care a recunoscut că a fotografiat elevele in toaletă, nu va mai putea să predea la această clasă. Acesta și-a explicat comportamentul spunând că pozele ar fi fost folosite ca o formă de amenințare.

Părinții unor eleve de 8 ani de la Școala 164 din București susțin că profesorul de sport le-ar fi făcut fotografii fetițelor de 8 ani în timp ce acestea se aflau în toaleta unității. Totodată, aceștia spun că profesorul le vorbește urât elevilor, are un comportament nedidactic și intră frecvent peste fetițe în vestiare.

Inspecție generală la școala 164 din Capitală, după cazul profesorului de sport care a fotografiat trei eleve

Tags: