Ion Iliescu: Nimeni din conducerea statului român nu a aprobat înființarea de închisori CIA. României nu i s-a cerut așa ceva

Ion Iliescu: Nimeni din conducerea statului român nu a aprobat înființarea de închisori CIA. României nu i s-a cerut așa ceva

Într-o scrisoare adresată de Ion Iliescu comisiei LIBE a Parlamentului European, fostul șef de stat a explicat că nimeni din conducerea statului român nu a aprobat înființarea unor închisori ale altui stat pe teritoriul țării noastre, potrivit Mediafax.

Problema pe care o investigați nu privește direct statul român. Țin să specific extrem de clar acest lucru. Este și motivul pentru care Comisia de Investigații a Senatului României a ajuns la concluzia că, pe teritoriul României nu au existat închisori ale CIA, în care să fi fost comise abuzuri și încălcări ale drepturilor și libertăților cetățenești. Nimeni din conducerea statului român nu a aprobat înființarea unor închisori ale altui stat pe teritoriul României, și nimeni din conducerea altui stat nu i-a cerut României așa ceva. Am declarat public, și îmi mențin această declarație: nu aș fi aprobat niciodată înființarea unor închisori ale altui stat pe teritoriul României„, se arata în scrisoarea trimisă de Ion Iliescu.

Fostul șef de stat și-a exprimat regretul pentru faptul că nu s-a putut întâlni cu delegația comisiei care se află la București pentru a se informa în legătură cu presupusele închisori CIA.

Am luat cunoștină de Raportul Congresului American referitor la folosirea torturii de către CIA. Nu știu să existe plângeri ale posibilelor victime, abuzate pe teritoriul României. Dacă există, Justiția trebuie să-și facă datoria. Este dreptul victimelor să obțină compensații pentru suferințele îndurate. Am declarat public că violența nu se combate cu și mai multă violență, că trebuie să ne adresăm cauzelor profunde, ce generează acte teroriste„, se mai arată în scrisoare.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`