Lovitură pentru români! Cu cât va crește factura la gaze după 1 aprilie 2026, când va expira plafonarea

Lovitură pentru români! Cu cât va crește factura la gaze după 1 aprilie 2026, când va expira plafonarea
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Lovitură pentru români! Președintele Asociației Furnizorilor de Energie din România (AFEER), Laurențiu Urluescu, a oferit recent detalii importante privind o eventuală creștere a facturii la gaze pentru consumatorii casnici și termoficare, odată cu expirarea schemei de plafonare-compensare, începând cu 1 aprilie 2026.

„Acum, noi, ca furnizori, pentru casnic şi termoficare avem un preţ de achiziţie de 120 lei/MWh, la care se adaugă partea de înmagazinare, şi ne aşteptăm ca, de la 1 aprilie, să mergem la preţul pieţei, care e undeva la 170 de lei/MWh. Cu cel puţin 5% ar putea creşte (factura) de la 1 aprilie”, a explicat Urluescu, potrivit Agerpres.

Lovitură pentru români! Ce măsuri se iau pentru protejarea consumatorilor vulnerabili

În contextul acestor majorări anticipate, reprezentanții AFEER discută mai multe soluții menite să sprijine consumatorii cei mai afectați. Printre acestea se numără introducerea unor vouchere dedicate consumatorilor vulnerabili, dar și creșterea lichidității pe piața engros de gaze naturale, pentru a asigura o mai bună stabilitate și predictibilitate a prețurilor.

Cum se calculează prețul final la gazele naturale

Prețul final plătit de consumatorii casnici pentru gaze este compus din mai mulți factori: prețul produselor standard (baseload), care este partea cea mai stabilă, costurile ajustărilor pe termen scurt (short-term) pentru a răspunde variațiilor de consum, dar și cheltuielile pentru înmagazinarea gazelor, esențiale pentru consumul din sezonul rece și pentru siguranța aprovizionării.

Până la data de 31 martie 2026, prețul final facturat nu poate depăși 0,31 lei/kWh, TVA inclus, pentru clienții casnici. În cazul clienților noncasnici cu consum anual mai mic de 50.000 MWh, precum și pentru producătorii de energie termică și parcurile industriale reglementate, prețul maxim este de 0,37 lei/kWh, TVA inclus.

Schema de plafonare-compensare a fost implementată de Guvern pentru a proteja consumatorii casnici și industriali de creșterea rapidă a prețurilor la gaze naturale, cauzată de fluctuațiile pieței internaționale. Aceasta a stabilizat temporar costurile, însă, expirarea ei aduce provocări noi atât pentru furnizori, cât și pentru utilizatori, fiind nevoie de măsuri suplimentare pentru a reduce impactul creșterilor.