Manifestații în toată România, în memoria moldovenilor căzuți la Chișinău, în protestele de pe 7 aprilie 2009! Mărturii din infern, în exclusivitate: ”Au urmat câteva săptămâni de groază, nu am dormit deloc, visam că sunt urmărit, bătut…” (FOTO & VIDEO)

Sute de români au ieșit, duminică, pe străzile din toată țara pentru a cinsti memoria tinerilor căzuți în luptele de stradă de la Chișinău, de pe 7 aprilie 2009, care au devenit cunoscute publicului larg drept „Revoluția Twitter” – fenomenul, prin care regimul comunist din Republica Moldova a fost îndepărtat de la putere. Manifestațiile au avut loc în mai multe orașe din țară, dar și de peste Prut, precum București, Iași, Cluj, Timișoara, Pitești, Arad,Târgoviște și, bineînțeles,Chișinău.

Totul a început pe 5 aprilie 2009, atunci când, în urma alegerilor generale, comuniștii lui Voronin câștigau din nou puterea în stânga Prutului, acolo unde erau deja la conducere din 2001. Totuși, o mare parte a populației a reclamat scrutinul electoral ca fiind unul fraudat masiv, astfel că a ieșit în fața Parlamentului moldovean să-și strige nemulțumirea într-o mișcare pașnică. Din păcate, foarte rapid, evenimentul s-a transformat în cea mai violentă ciocnire de stradă din Moldova mileniului 3, soldându-se cu moartea a trei oameni: Valeriu Boboc, Eugen Țapu, Ion Țâbuleac.

„Pe 7 aprilie, însă, lucrurile au degenerat. În mulțime s-au infiltrat fețe suspecte cu cagule pe cap care au distrus geamuri, scări, uși și au dat foc mai multor încăperi din clădirea Parlamentului. Era ultima redută a comunismului. Serviciul de Pază și Protecție de Stat a coordonat arborarea drapelului UE și a hărții României Mari deasupra intrării în Președinție, ca să mimeze o «lovitură de stat»finanțată de România. Poliția a provocat toată ziua mulțimea, era clar că totul este coordonat de «sus». Nu am stat până târziu, la insistența mamei am plecat acasă. Toată noaptea poliția s-a răfuit cu lumea din streadă. Pe 8 aprilie am ieșit, împreună cu fratele, în centrul orașului. Arăta ca după război. Începeam să conștientizez mai limpede ce se întâmplase.

Pe la 10 seara ne-am pornit spre casă. Așteptam în stație transportul public când s-au apropiat de noi 5 oameni ai legii, îmbrăcați în civil și, fără să se prezinte, ne-au reținut. Pe mine m-au târât prin Parcul Central până în spatele Guvernului. Acolo mai zăceau mulți băieți, unii leșinați de bătaie, înconjurați de mascații de la «Fulger»care ne prevesteau chinuri groaznice. Am primit o serie de lovituri peste spate, fund, picioare. Aveam impresia că bastoanele torționarilor trebuiau să se rupă de la atâtea lovituri. Durerile erau infernale. Apoi am fost repartizat la o secție de poliție (Buiucani), unde, la intrare, era ceea ce a fost numit ulterior „coridorul morții” – zeci de băieți în stânga și în dreapta, pe lângă care treceau polițiștii și loveau cu bestialitate, fără reținere, pe oricine încerca să se mențină în picioare. În drum spre biroul torționarului meu am văzut cum doi polițiști lovesc cu picoarele un băiat căzut jos, probabil deja leșinat. Eram aproape sigur că va muri…”, spune Victor Bulgaru (31 de ani), unul dintre moldovenii, care lupta în stradă pentru libertate, în aprilie 2009, în exclusivitate pentru B1.ro.

Victor, acum masterand al Universității Ovidius din Constanța, a povestit că violențele împotriva sa au continuat în biroul polițistului, care s-a folosit de forță pentru a încerca să-l intimideze. Ba mai mult, asaltul asupra integrității sale a continuat și după eliberare.

„În biroul polițistului care m-a preluat am fost pus cu fața la perete și lovit sălbatic de multiple ori, de mai mulți oameni ai „legii” care intraseră în birou să se salute cu torționarul care, stând relaxat pe scaun, privea chinurile mele și râdea, împreună cu camarazii lui, de faptul că strig de durere. M-au bătut, înjurat, amenințat cu detenție de 15 ani, în care voi fi batjocorit zilnic, torturat. Am fost lipsit de orice drepturi fundamentale. Am mai fost impus să semnez niște procese verbale, după ce fusesem bătut să spun în fața camerei de luat vederi că am aruncat cu pietre în Președinție. Acele câteva ore mi-au părut o veșnicie. Nu puteam să cred că toate visele mele se sfârșeau…

Au urmat câteva săptămâni de groază, în care nu am dormit deloc, când ațipeam, visam că sunt urmărit, bătut, omorât. M-am ascuns printre prieteni, după care am plecat la Moscova, dar nu m-a ajutat nimic. În septembrie 2009 am fost operat la spate din cauza loviturilor care mi-au distrus coccisul. Chirurgul mi-a spus că am venit la timp, dacă mai stăteam câteva săptămâni, țesuturile moarte îmi puteau fi fatale sau, cel puțin, rămâneam paralizat.

A urmat o perioadă de reabilitare, în care, fizic, îmi reveneam, dar psihologic, nu mai eram ca înainte – mi-am pierdut prietena, ptietenii, m-am izolat de lume, nu mai vedeam și înțelegeam de ce lumea râde, se bucură. Glumele îmi păreau niște porcării inutile. Nu auzeam păsările cântând. Totul în fața ochilor era negru… Simțeam că sunt singur, că nimeni nu mă înțelege”, spune acesta.

El a explicat că, deși au trecut 10 ani de la luptele violente de stradă de la Chișinău, dosarul abia se mișcă, nefiind prea optimist în privința deznodământului. Chiar și așa, Victor este recunoscător pentru viața liniștită pe care o duce acum în România, pentru că orașul copilăriei sale, Chișinăul, îi aduce aminte de acele momente de groază.

„În februarie 2010 am fost somat de procuratură să vin să depun plângere. Degeaba îmi apăruse speranța că se va face dreptate. S-au perindat 5-6 procurori timp de 5 ani, câteva ședințe de judecată, iar cazul meu nu se mai rezolva. Am intrat la facultate în Constanța în 2014 și, de atunci, mi-am revenit în bună parte. Nu crezusem că voi mai zâmbi vreodată, câ voi mai simți siguranța și securitatea de dinainte.

În 2011 am făcut cunoștință cu Centrul de reabilitare a victimelor torturii, Memoria. După 2 ani de chinuri și oscilații între idei de sinucidere și scenarii revanșarde asupra torționarilor, am găsit acele persoane care mi-au putut inspira încredere, față de care, treptat, m-am deschis și m-am lăsat ajutat. Astfel am putut scăpa de gândurile rele și am căpătat dorința și speranța că îmi voi reveni.

De câteva ori pe an merg la Chișinău pentru a urni din loc dosarul meu. Degeaba. Alți câțiva procurori nu au mai făcut nimic. Ca și toți ceilalți, îmi explică că nu se poate face nimic, dovezi nu am, perioada de prescripție a trecut… Că trebuie să mă împac cu gândul și să merg mai departe… În septembrie 2018 procurorul m-a chemat pentru reconstituirea evenimentelor de 9 ani în urmă! Doar pentru a face niște poze pe care să le ducă la CtEDO, arătând că au făcut tot posibilul să-mi rezolve cazul. Mai grav, procurorul m-a programat la analize psihiatrice! peste alte 6 luni – tocmai la sfârșit de martie 2019. Asta e bătaie de joc. În loc să mă liniștesc, mi se tulbură amintirile și crește setea de răzbunare. Noroc de viața liniștită pe care mi-a oferit-o România. Căci la Chișinău TOTUL îmi amintește de acele întâmplări oribile…”, spune Victor.