Marele intelectual Andre Gluckmann s-a stins din viață

Marele intelectual Andre Gluckmann s-a stins din viață
Foto: laregledujeu.org

Filosoful francez Andre Gluckmann a decedat la 78 de ani, după o viață care l-a dus de la maoism la atlantism. Gluckmann fost licențiat în filosofie și asistentul intelectualului liberal Raymond Aron la Universitatea Sorbonne, când au avut loc revoltele studenților din mai 1968, potrivit lemonde.fr

În 1975, publică „Ls cuisiniere et le mangeur d’hommes”, în care spune că „marxismul nu produce doar paradoxuri științifice, ci și lagăre de concentrare”.

Este asociat apoi, alaturi de Bernard-Henri Levy, la mișcarea „noilor filosofi”, un curent foarte mediatizat în rândul intelectualilor.

Evoluează apoi spre atlantism și susține intenția occidentală împotriva Serbiei în 1999, pentru apărarea minorității kosovare. Apără și intervenția americană în Irak din 2003 și operațiunea din Libia, vizând alungarea de la putere a lui Muammar Gaddafi.

Andre Gluckmann a susținut și Cecenia împotriva Moscovei. După căderea URSS, continuă să denunțe autoritarismul președintelui rus, Vladimir Putin.

Glucksmann a fost una dintre cele mai lucide minți ale Europei, avea talentul întâlnit tot mai rar azi, putând să transforme în idei și sentințe memorabile ceea ce vedea şi citetea în aceste timpuri.