Răzvan Toma, locotenent-colonel în cadrul Jandarmeriei București,este unul dintre jandarmii care au fost răniți la protestul violent de luni împotriva noilor restricții.
El are arcada spartă, după ce a fost lovit de pietrele aruncate de manifestanți în timpul protestului. El a povestit, pentru Digi 24,că nici el și nici colegii lui nu se așteptau ca oamenii să devină agresivi, neavând echipament complet de protecție.
„Am trei copci și arcada spartă. Din ce mi-a zis doctorul, puteam să fac comoție cerebrală. Nu pot să deschid pleoapa, n-am problemă cu ochiul în sine, pleoapele sunt umflate, le pot deschide doar cu degetul”, mai spune Răzvan Toma, pentru Digi 24.
„Am venit cu ei pe jos mare parte a drumului. La un moment dat, ne-am urcat în mașini, teoretic protestul se încheiase. Când am ajuns la Piața Unirii, pur și simplu au început să dea cu pietre în noi și în mașinile noastre. Am încercat să adoptăm o atitudine defensivă, să ne protejăm pe noi și cei din jur. Una dintre pietre m-a lovit”, povestește Răzvan Toma.
„Din ce am văzut pe anumite filmări, era vorba de niște pietre pe care le smulgeau din fața magazinului Unirea sau din parc. Da, au fost agresivi. E o vorbă între noi. Atunci când se termină cuvintele, zboară pietrele”, a mai ad[ugat el.
În urma protestului de luni seară au fost răniți 12 jandarmi.