Tanczos Barna, Ministrul Mediului, a afirmat luni ca datorită secetei din Europa, nivelul Dunării scade constant, încă de la intrarea în România. Cu toate aceastea, centrala de la Cernavodă funcționează normal. Temperaturile extreme din Europa încep să pună probleme deja țărilor, mai ales că situația nu pare că se va îmbunâtâții.
„Este o situație extrem de complicată. Nivelul Dunării este afectat și de seceta din Europa, nu doar din România. Ne concentram pe menținerea rezervelor de apă în marile lacuri de acumulare administrate de Apele Române sau Hidroelectrica, pentru a asigura continuitate. Chiar și în aceste condiții, nivelul apei e mult sub media anuală.
Momentan avem debitul care să asigure funcționarea centralei de la Cernavodă. Monitorizăm zilnic situația. Nu e niciun risc acum pentru Cernavodă”, a specificat Tanczos Barna.
„Fac apel privind consumul rațional al apei potabile. Pentru irigații, fermierii, dacă vor să folosească soluții improvizate de udare a culturilor, să ia legătura cu Apele Române din județ, pentru că legea impune o anumită procedură de folosire a apei pentru irigații”, a spus ministrul Barna.
„Este interzis să scoți toată cantitatea de apă din orice curs de apă.
Recomand fermierilor ca, dacă folosesc apa din râuri și pâraie, lacuri, să ia legătura cu Apele Române din județ”, a evidențiat ministrul.