‘Minunea’ a durat CINCI ZILE: Un pod din Suceava s-a surpat imediat după inaugurare (FOTO)

'Minunea' a durat CINCI ZILE: Un pod din Suceava s-a surpat imediat după inaugurare (FOTO)

Un pod din județul Suceava s-a surpat la mai puțin de o săptămână de la inaugurare.

Podul este unul provizoriu și făcea legătura între municipiile Rădăuţi şi Suceava, pentru că cel anterior este închis de mai bine de trei săptămâni, din cauza fisurilor, ca urmare a inundațiilor.

Reacţia oamenilor nu a întârziat să apară. Aceştia s-au arătat nemulţumiţi de faptul că podul provizoriu nu a rezistat decât cinci zile, iar ei sunt din nou nevoiţi să ocolească zeci de kilometri pe nişte drumuri ce arată ca după bombardament, scrie Adevarul.

„Se poate spune că au făcut o treabă bună şi pentru mult timp” / „S-au dus pe apa Sucevei 50.000 lei” / „Unde sunt acei domni care strigau în gura mare că este o lucrare bine făcută?” / „E record, a ţinut prea mult”.

Foto: Adevarul

Foto: Adevarul

Urmăriți B1TV.ro și pe
`