Nicolae Petru Ioțcu a fost suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Arad, ca urmare a arestării sale preventive pentru 30 de zile, informează Agerpres.
”La Instituția Prefectului — Județul Arad a fost înregistrată astăzi comunicarea Tribunalului Timiș privind instituirea măsurii arestului preventiv față de Nicolae Petru Ioțcu, președintele Consiliului Județean Arad. (…) Conform prevederilor art. 71 alin. (3) din Legea 215/2001, suspendarea din funcție durează până la încetarea stării de arest preventiv”, arată Instituția Prefectului — Județ Arad, într-un comunicat.
Tribunalul Timiș a decis pe 25 iulie arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Nicolae Ioțcu, el fiind acuzat de trafic de influență. Trei zile mai târziu, Curtea de Apel Timișoara a respins contestația depusă de acesta.
În Ordonanța de reținere a procurorilor se arată că ”în cursul anului 2012, inculpatul Ioțcu Petru Nicolae, în calitate de președinte al Consiliului Județean Arad, a pretins de la administratorul unei societăți comerciale suma de 40.000 de euro, pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul CJ Arad, pentru atribuirea preferențială a unui contract de achiziție publică privind ‘Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad’, în valoare de 1.600.000 de euro”.
Adrian Țolea, vicepreședintele CJ Arad, a declarat luni că a preluat el atribuțiile pe care le avea până atunci Ioțcu.
”Dispoziția are caracter permanent, dar în momentul în care prefectul va emite ordinul de constatare a suspendării președintelui ca urmare a arestării, intrăm sub incidența unui articol de lege care ne obligă să convocăm o ședință a CJ Arad, în care unul dintre cei doi vicepreședinți va fi ales președinte interimar cu votul secret al majorității consilierilor”, a susținut Adrian Țolea.
El a mai adăugat că, după ce unul dintre cei doi vicepreședinți va prelua șefia CJ Arad, consilierii vor alege un alt vicepreședinte.