Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, susține că jumătate dintre autorizațiile urbanistice care au fost emise în timpul administrațiilor anterioare și au fost atacate sunt declarate ilegale de către instanțe. „Avem corupție, dar n-avem niciun corupt”, a afirmat ironic edilul, miercuri, pe B1 TV, la „Bună, România!” cu Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir.
Întrebat la ce s-a referit când a afirmat că Parchetul nu se atinge de zona imobiliarelor și cea a pădurilor, primarul general al Capitalei a spus: „În anul 2008, am înființat o asociație, Salvați Bucureștiul, și în anul 2009 m-am dus la Inspectoratul de Stat în Construcții și le-am cerut, pe legea informațiilor publice, o sinteză cu ce au verificat ei pe legalitate în construcții – și verificaseră vreo 300 de autorizații și documentații, și în 2007, și în 2008, din care jumătate ilegale. Ce s-a întâmplat după aia, au redus personalul de la verificare, iar acum, deci au trecut totuși 15 de atunci, suntem chemați în instanță pe autorizații și documentații emise în mandatele anterioare, în special ultimul, 2016-2020, și procentul e același – din ce atacă vecinii autorizații, jumătate sunt ilegale, deci suntem în același moment, în același punct”.
„De ce asta e corupție? Pentru că dacă tu nu respecți limita laterală sau pui o mansardă, sau nu respecți procent de spațiu verde și dai doar 100 de metri pătrați în plus, asta înseamnă 50.000 de euro și asta se întâmplă de mii de ori. Evident că este un sistem care trăiește din asta, e evident, numai că din păcate suntem așa cum eram acum vreo 20 de ani, avem corupție, dar n-avem niciun corupt”, a adăugat edilul.
Întrebat despre controversatele amendamente la Codul urbanismului și situația privind spațiile verzi, el a explicat: „Sunt două legi de care vorbim. Vorbim de Codul urbanismului, care trebuia să se discute ieri în comisie și s-a mutat pentru la toamnă, și de modificarea legii spațiilor verzi, care s-a discutat în mod ciudat ieri după-amiază în comisie și ar fi trebuit să se discute azi în plen, dar din fericire s-a amânat din nou pentru la toamnă”.
„Comisia de mediu din Camera Deputaților, care e decizională, a votat (…) o prevedere care spune că (…) dacă ai un spațiu verde privat, primarul și consiliul local nu pot să îl introducă în Planul Urbanistic General, adică în regula de dezvoltare a orașului, fără să îl exproprieze în prealabil (…). Înseamnă că avem foarte, foarte mulți oameni dezvoltatori care au cumpărat spații verzi, știind că sunt spații verzi, știind că teoretic niciodată nu o să poată să construiască acolo, și după aceea au venit, după ce au văzut că instanțele încep să le anuleze autorizațiile, au venit cu presiunea asta să spună, expropriați-ne sau dați-ne voie să construim în mod legal. Asta a votat ieri comisia de mediu”, a mai spus Nicușor Dan.