Dâmbovița: O familie a fost intoxicată cu monoxid de carbon în casa. Un copil de aproximativ 2 luni a murit

Dâmbovița: O familie a fost intoxicată cu monoxid de carbon în casa. Un copil de aproximativ 2 luni a murit
Foto: VoceaValcii.ro

O familie din satul Cobiuța, județul Dâmbovița, formată din părinți și un copil, în vârstă de lună și jumătate, a fost găsită intoxicată cu monoxid de carbon în casa.

Copilul a fost găsit mort lângă tatăl său, în vârstă de 26 de ani, decedat și el.

Lângă cei doi a fost găsită și mama copilului, aceasta prezentând semne vitale.

Tinerii abia se căsătoriseră și trebuiau să boteze copilul peste câteva zile, potrivit Știrilekanald.ro.

„Am găsit 3 victime, două decedate, tatăl și un copil în vârstă de o lună, iar mama prezenta funcții vitale. A fost preluată de o ambulanță cu medic și transportată la Târgoviște”, a precizat medicul de pe ambulanță.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`