În luna august va fi cea mai aglomerată perioadă pe litoral, fiind așteptați în acest weekend peste 100.000 de turiști. Deși ofertele la cazări sunt diversificate, cele mai căutate rămân pachetele de vacanță.
Se anunță o perioadă foarte aglomerată pe litoralul românesc, după ce în acest weekend, gradul de ocupare al unităților de cazare este de aproape 100%. Litoralul va avea în următoarele zile aproape 130.000 de turiști pe plajă, potrivit observatornews.ro.
Prețurile sunt diversificate și diferite de la o stațiune la alta. Spre exemplu, un sejur de cinci zile înainte de Sf. Maria costă aproximativ 775 de lei de persoană la un hotel de 3 stele din Mamaia. În Mamaia Nord prețurile sunt mai crescute și pornesc de la 1021 lei de persoană. În Neptun sau Eforie, pachetele pentru patru nopți variază între 680 și puțin peste 800 de lei.
După 15 august, prețurile vor fi ușor mai mici. În Mamaia, prețurile pentru aceleași zile de sejur vor costa de la 654 de lei de persoană, în Mamaia Nord în jur de 870 de lei, iar la Neptun şi Eforie Nord vom scoate din buzunar între 630 şi 660 de lei.