O polițistă de frontieră din Vama Petea, județul Satu Mare, a fost trimisă în judecată după ce, în decurs de trei ani, ar fi adunat din șpăgi 200.000 de euro. Ea ascundea banii în sutien, iar acasă scria într-o agendă, în detaliu, ce sume primea. Femeia și-a recunoscut faptele, dar Tribunalul Satu Mare i-a respins acordul de recunoaștere, pe motiv că ar fi primit o pedeapsă prea blândă, informează Presa SM.
Totul a început în plină pandemie, când au apărut informații că prin Vama Petea au intrat în România cetățeni din țări considerate „zone roşii” sau „zone galbene”. Ei trebuiau să stea în carantină sau izolare la domiciliu, dar scăpau de asta dând șpăgi unor polițiști de la frontieră. În schimbul banilor, agenții notau în fals că aceștia veneau din țări ce nu impuneau carantinarea sau izolarea la domiciliu.
Anchetatorii au organizat și un flagrant. Pe 24 august 2021, fără să știe cu cine stă de vorbă, polițista le-a cerut acestora 200 de euro mită pentru a le permite să intre în ţară fără să mai stea în carantină.
La percheziția corporală, în sutienul ei au fost găsiți atunci 350 de euro, bancnote de 10, 20 și 50 de euro, și 100 de lire sterline, bani încasați ilegal în mai puțin de patru ore, spun anchetatorii.
În casa polițistei, ei au găsit și o agendă în care aceasta își notase ”încasările” din perioada august 2018 – august 2021. Erau trecute acolo inclusiv calcule pe zile, pe luni și pe an.
Polițista și-a recunoscut faptele și a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, dar judecătorii Tribunalului Satu Mare au respins acordul, pe motiv că „soluţia cu privire la care s-a ajuns la un acord este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunilor şi periculozitatea inculpatei și trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale”.