Comerțul cu petarde trebuie făcut doar în magazinele specializate, a declarat prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai și Luiza Cergan.
Întrebat despre apelul lansat către primari, Rareș Hopincă a spus: „În primul rând, știm cu toții, perioada Sărbătorilor de iarnă vine cu multă încărcătură emoțională, cu multă bucurie, dar vine și cu anumite, știu eu, obiceiuri, obișnuințe nocive. Unul dintre aceste obiceiuri este chiar folosirea excesivă de petarde. În fiecare cartier din București avem acest obicei”.
„Din păcate, vârsta celor care utilizează petarde este una din ce în ce mai scăzută. Avem copii de 10, 11, 12 ani, care folosesc aceste materiale pirotehnice. Foarte important de spus, aceste materiale prezintă pericol pentru sănătatea copiilor. Avem în fiecare an zeci de cazuri de copii care ajung la spitalele de profil. Spitalul Grigore Alexandrescu, și anul trecut, a fost plin de cazuri grave. Vorbim despre amputări, vorbim despre orbire permanentă, deci nu este un element de joacă”, a adăugat prefectul.
„În fiecare lună decembrie, se solicită aceste avize de amplasament pentru a pune diferite chioșcuri, chioșculețe, tarabe pe domeniul public în vederea comercializării de petarde. Eu consider că este inoportun să avem aceste puncte de desfacere. Comerțul cu petarde trebuie făcut doar în acele magazine specializate. Sigur, ele sunt legale, nu vrem să le interzicem, dar nu vrem ca petardele să fie în fiecare parcare, în fiecare piață, la îndemâna oricărui copil pentru comercializare”, a mai spus prefectul Rareș Hopincă.