Produsul lactat din programul Laptele si Cornul nu va mai fi distribuit în şcolile din Cluj. Mai mulţi directori de şcoli au reclamat probleme, iar analizele au dezvaluit neconformităţi din punct de vedere bacteorologic. Și la Botoșani acest program a fost suspendat, la cererea unuia dintre producători. Iar la Iaşi, laptele va fi verificat, la cererea prefectului, potrivit B1 TV.
Dacă laptele din lotul cu probleme ajungea să fie consumat de elevii din Cluj, ar fi putut duce la îmbolnăviri în lanţ, susţine şeful Direcţiei Sanitar Veterinare din județ. Astfel ca s-a trecut la masuri drastice.
Produsul lactat din programul Laptele si Cornul nu va mai fi distribuit în şcolile din Cluj și Botoșani
#DIRECT_ONE_u1bxsl#
"S-a sistat distribuirea laptelui în şcolile din judeţul Cluj, iar buletinele de analiză au relevat din câteva probe anumite neconformităţi din punct de vedere bacteorologic. Recipienţii în care se află laptele, acele cutii, prezentau deformări. Urmează să se verifice cauzele care au dus la înregistrarea acelor neconformităţi", a declarat Ioan Oleleu, directorul DSVSA Cluj.
Şi şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean din judet, Valentin Cuibuş, a declarat că la institutia pe care o conduce s-au primit mai multe plângeri din partea directorilor de şcoli care au reclamat faptul că erau umflate cutiile cu lapte. Iar asta în condițiile în care aproape 57.000 de elevi din judeţul Cluj beneficiau de produsele din programul Laptele şi cornul.
Probleme sunt şi la Botoșani, unde acelaşi program a fost, de asemenea, suspendat. Nu mai puţin 8,4 milioane de lei au fost alocați Consiliului Județean Botoșani de la Guvern pentru programul "Lapte și corn" din anul şcolar 2015-2016.