Patriarhia Română a anunțat prelungirea programului de vizită al Catedralei Mântuirii Neamului. Până când au șansa credincioșii să treacă prin Sfântul Altar

Patriarhia Română a anunțat prelungirea programului de vizită al Catedralei Mântuirii Neamului. Până când au șansa credincioșii să treacă prin Sfântul Altar
Catedrala Mântuirii Neamului. Sursa foto: Catedrala Națională / Facebook

Numărul mare de credincioși care și-a manifestat intenția de a vizita Catedrala Mântuirii Neamului a făcut ca Patriarhia Română să prelungească programul de vizitare. 

Până când s-a prelungit programul de vizitare pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Încă de duminică, 26 octombrie, credincioșii au format cozi uriașe pentru a vizita Catedrala Mântuirii Neamului. Până în prezent, 80.000 de credincioși au intrat în uriașul lăcaș de cult, potrivit datelor comunicate miercuri, de Patriarhie, potrivit Libertatea.

Inițial, doritorii aveau ocazia să treacă prin Altar până pe 31 octombrie. Însă, datorită numărului mare de vizitatori, Patriarhia Română a anunțat că Catedrala Națională va rămâne deschisă zi și noapte, până pe 5 noiembrie.

„Ținând cont de numărul impresionant de pelerini care doresc să se închine și să treacă prin Sfântul Altar al Catedralei Naționale, Patriarhia Română anunță prelungirea programului de închinare, inclusiv pe timpul nopții, până în ziua de miercuri, 5 noiembrie 2025, la ora 24.00”, a transmis Patriarhia.

Timpul de așteptare poate fi consultat prin aplicația de hartă interactivă a Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Cine a participat la inaugurarea edificiului

Duminică, 26 octombrie, numeroase personalități și-au făcut prezența la slujba de sfințire și inaugurare a Catedralei. Printre aceștia se numără și președintele Nicușor Dan, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, premierul Ilie Bolojan, foştii preşedinţi Emil Constantinescu şi Traian Băsescu, principesa Margareta şi principele Radu. Slujba a fost ținută de Patriarhul Daniel și Bartolomeu I al Constantinopolului.

Construncția Catedralei a început încă din 2010, la inițiativa Patriarhului Daniel. În mai 2019, Papa Francisc a făcut o vizită pe șantierul impresionantului edificiu.

Situată în apropiere de Casa Poporului (Palatul Parlamentului), Catedrala Mântuirii Neamului marchează mai multe recorduri. Cu o înălțime de 127 de metri, este cea mai înaltă biserică ortodoxă din lume. De asemenea, se poate mândri cu cel mai mare iconostas ortodox din lume, pictat în tehnica mozaicului. Catedrala Națională a costat peste 200 de milioane de euro, însă lucrările nu s-au terminat.