Raed Arafat intră în războiul vaccinării. Secretarul de stat atrage atenţia într-o postare pe Facebook că vaccinarea copiilor este vitală. Refuzul de a vaccina copiii este echivalent cu o condamnare la moarte, scrie Raed Arafat.
”Am urmărit înverșunarea cu care unele persoane publice fac reclamă anti-vaccinare! Este datoria mea ca medic săa iau o poziție clara fundamentată pe ce am învațat și pe ce am văzut pe parcursul anilor. Este incredibil, și chiar extrem de periculos, pentru că unii chiar cred cele spuse de astfel de persoane care au un grad de credibilitate mare, fiind persoane publice!”, îşi începe pledoaria, pe Facebook Raed Arafat.
Extra Reduceri de SĂRBĂTORI! La eMAG găseşti tot ce vrei la CELE MAI MICI PREŢURI!
Unul dintre cele mai mari pericole ar fi reapariţia unor boli eradicate, atrage atenția secretarul de stat.
”Ca medic va spun că cel mai grav lucru ar fi revenirea unor boli care au fost eradicate datorită campaniilor de vaccinare. Poliomielita este una dintre bolile erdicate datorita vaccinării și care a început să reapară din cauza refuzului unor părinți de a-și vaccina copiii lor!”, mai scrie Arafat şi îndemană părinţii să nu îşi condamne copiii la moarte.
Raed Arafat, mesaj pro-vaccinare: Vă rog să vă documentați bine înainte de a condamna copilul dumneavoastră și alți copii cu el la moarte
#DIRECT_ONE_nkmhc9#
”Nu știu ce poate gândi sau simți un părinte care nu-și vaccinează copilul când o să vadă copilul său mutilat pe viață sau când o să-și piardă copilul din cauza unei boli împotriva căreia acesta nu a fost vaccinat. Nu cred că toate statele conspiră împotriva cetățenilor lor și nici statul Român nu conspiră împotriva Românilor și a copiiilor lor! Vă rog și vă îndemn să vă documentați bine înainte de a condamna copilul Dumneavoastră și alți copii cu el la moarte sau la mutilare pe viață!”, îşi încheie Raed Arafat mesajul.
Întrebat dacă vaccinul ar trebui să fie obligatoriu prin lege, Arafat a răspuns pentru B1 TV: ”o formă de obligativitate trebuie să existe. Sunt țări care au această obligativitate la școală: când intri în școală să fii vaccinat, să nu ai impact asupra altor copii. Cu cât sunt mai mulți copii nevaccinați, cu atât devenim mai vulnerabili”.
Acesta a mai susținut că dacă practica vaccinării ar fi produs un impact negativ asupra sănătății omului sau chiar l-ar fi ucis, acest lucru ar fi fost remarcat demult.
Arafat a insistat că nimeni nu neagă faptul că vaccinarea are efecte adverse, dar acestea sunt cu mult mai mici decât riscul la care te expui dacă nu te vaccinezi.
Secretarul de stat a mai îndemnat oamenii să se informeze despre vaccin de la medici, nu de pe Facebook sau de pe site-urile dubioase.