Rata de imunizare în România e de aproape 4%, arată cele mai noi date. Nelu Tătaru susține că procentul e mic

Rata de imunizare în România e de aproape 4%, arată cele mai noi date. Nelu Tătaru susține că procentul e mic
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a vorbit, miercuri, despre noile date privind rata de imunizare în România. Analizele Direcțiilor de Sănătate Publică și ale Institutului Național de Sănătate Publică indică faptul că aproape 4% din populația țării a căpătat imunitate în fața coronavirusului. Față de primele date, din vară, procentul aproape s-a dublat. „Pentru o trecere prin boală, noi avem o imunizare mică în acest moment ca procent”, a explicat Tătaru, în condițiile în care statele eruopene care au avut o infectare mai mare au raportat 5-6%.

Rata de imunizare la COVID-19 în România e de aproape 4%

Ministrul Nelu Tătaru a anunțat că rata de imunizare, conform ultimelor date, e de3,86% în condițiile în care statele europene care au raportat mai multe cazuri de coronavirus decât noi au înregistrat și o rată de imunizare mai mare – chiat 6%

În prima etapă a studiului au fost analizate probe de la 4.000 de persoane, iar în etapa a doua de la alte 13.000.

„Dintre aceste seruri reziduale au fost lucrate, la nivel de INSP, 7.832, din care doar 303 sunt pozitive, de unde o rată de imunizare de 3,86%. Media europeană și țările care au avut o infectare mai mare au raportat 5-6% imunizarea. Pentru o trecere prin boală, noi avem o imunizare mică în acest moment ca procent”, a declarat Nelu Tătaru, pentru Europa FM.

La mijlocul lunii august, profesorulAlexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, declara că, probabil, 500.000 de români au trecut deja prin infecția cu noul coronavirus: „Proabil că circa jumătate de milion de oameni din România au trecut deja prin boală, dar dacă ne gândim procentual, asta înseamnă undeva în jur de 2,5% și asta înseamnă că avem un coeficient de multiplicare între 8 și 10, între numărul de cazuri diagnosticate și numărul real de cazuri”. Între timp, procentul a ajuns la aproape 4%.

Obiectivele studiului de seroprevalență

Studiul de seroprevalenţă a fost demarat la începutul verii și ar trebui finalizat în această lună. Scopul săuesteidentificarea gradului de răspândire a infecţiei SARS-CoV- 2 în populaţia României, astfel încât măsurile viitoare în lupta cu epidemia să fie luate cât mai adaptate la situația din teren.

În iunie, ministrul Sănătății anunța că 1,6 milioane de lei au fost alocate pentru achiziţia de kituri, reactivi și alte materiale.

Un număr 29.019 de seruri reziduale ar trebui colectate si investigate, a precizat Nelu Tătaru la acea vreme, citând estimări oficiale.

Cele mai noi date privind epidemia de coronavirus în România – 89.891 de îmbolnăviri și 3.721 decese

Bilanțul epidemiei de coronavirus în România a ajuns, miercuri, la 89.891 de infectări și 3.721 decese. În ultima zi au fost depistate pozitiv 1.298 de persoane, iar 40 de pacienți COVID-19 au decedat. Alți 675 de oameni au fost reconfirmați în urma retestărilor.

Până la această dată, la nivel național au fost prelucrate 1.852.088 de teste, din care 26.543 efectuate în ultimele 24 de ore -16.521 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 10.022 la cerere.

7.147 de persoane testate pozitiv sunt internate în spital, din care 519 sunt în secțiile de Terapie Intensivă.

Pe teritoriul României, 9.836 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 5.848 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 33.553 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 45 de persoane.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`