Responsabilul diviziei de imunizare al OMS,Katherine O’Brien, susține că încrederea oferită oamenilor referitor la acest vaccin este foarte importantă, potrivit AFP, citat de News.ro.Altfel, chiar și cel mai eficient produs ar putea să fie inutil.
„Un vaccin care rămâne în congelator sau într-un frigider sau pe o etajeră şi nu este utilizat nu face nimic pentru a eradica această pandemie”, a spus, pentru AFP, Katherine O’Brien.
Recent, companiile Pfizer şi BioNTech au anunţat că vaccinul lor are o eficiență de 90%.
Profesorul O’Brien susține căaceste rezultate, chiar dacă preliminare, sunt „extrem de importante” şi speră ca datele de la alte vaccinuri, şi acestea să apară în curând.
„Unul sau mai multe din aceste vaccinuri sunt foarte, foarte eficiente va fi o veste bună pentru a ne dota cutia cu ustensile cu un nou instrument contra pandemiei”, mai spune aceasta.
Aceasta susține că dezinformarea și teoriile complotiste pot duce la neîncrederea oamenilor în vaccin.
Trebuie să creştem „încrederea în faptul că OMS nu va face nicio concesie cu privire la siguranţa sau eficienţa vaccinurilor pe care le evaluează”.
Doctorul O’Brien a susține că au rămas detalii neștiute până în acest moment despre vaccin cum este durata protecției: „aceasta va schimba probabilitatea că poţi transmite boala altcuiva?”.
OMS se bazează pe aceste vaccinuri care vor apărea lunile viitoare și recomandă ca acestea să fie administrate prima dată celor care se află în categoria de risc.
„Obiectivul este ca fiecare ţară să fie în măsură să vaccineze 20% din populaţia sa de acum şi până la sfârşitul anului 2021, ceea ce ar contribui real la nevoile personalului sanitar şi al populaţiilor prioritare, apoi, pe măsură ce oferta va continua să crească, ne aşteptăm să primim mult mai multe doze în 2022”, a explicat Katherine O’Brien.
„Un vaccin foarte eficient, sigur şi care va putea fi fabricat nu are valoare pentru sănătatea publică decât dacă parvine la perosanele pe care trebuie să le protejeze şi dacă este folosit la scară largă pentru populaţii. Este următoarea provocare care ne aşteaptă”, a estimat ea.
„Am auzit recent o analogie potrivit căreia a face demonstraţia eficienţei şi siguranţei (unui vaccin) este ca şi cum ai stabili o tabără la poalele Everestului. Dar, în realitatea, pentru a ajunge la impactul real al vaccinurilor, acest lucru se joacă la nivelul distribuirii sale şi asta înseamnă să escaladezi Everestul”, a subliniat Katherine O’Brien.
Comisia Europeană a încheiat un contract cu companiilePfizerşi BioNTech pentru achiziționarea a 300 de milioane de doze ale potențialului vaccin anti-COVID-19, informeazăReuters.
Anunțul reprezentanților Executivului comunitar vine la două zile după cePfizera anunțatcă vaccinul pe care îl dezvoltă are o eficacitate de 90% în prevenirea infecției cu noulcoronavirus.
PfizerșiBioNTechau anunțat că, până la sfârșitul lui 2021, ar putea produce peste 1,3 miliarde de doze, adică necesarul pentru vaccinarea a circa 650 milioane de oameni.
Livrarea primelor doze ar putea avea loc în luna decembrie, însă ținând cont de politica unitară de la nivelul UE, conform căreia dozele de vaccin vor fi trimise în același timp către toatre statele membre, cel mai probabil, vaccinul anti-COVID-19dezvoltat dePfizerva ajunge în România la începutului 2021.