România a atins pragul de 50% din populația adultă vaccinată anti-COVID, după ce peste 8.000.000 de cetățeni adulți, cu vârste de peste 18 ani, au primit cel puțin o doză de ser.
În ceea ce privește populația totală rezidență, rata de vaccinare a ajuns la 41,8%, după cum a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.
În ceea ce privește rata de vaccinare pe grupe de vârste, cea mai ridicată este la segmentul 50 – 59 de ani, ajungând la aproape 57%. Din păcate, rata de vaccinare rămâne în continuare scăzută în rândul populației vulnerabile, ajungând la 26% din persoanele care prezintă comorbidități.
„În momentul acesta avem 50% din populaţia adultă peste 18 ani care are cel puţin o doză de vaccin. Practic, am atins acest prag de vaccinare în populaţie adultă.
Din populaţia totală rezidentă în România, rata de vaccinare se apropie de 41,8%. (…) În momentul de faţă, sunt peste 2,33 milioane de persoane care au primit doza de booster din cele eligibile, ceea ce înseamnă un procent de aproximativ 40% din cei care pot să efectueze boosterul la acest moment care s-au prezent pentru efectuarea acestui tip de vaccin”, a declarat Valeriu Gheorghiță, joi.
La nivel național, există 747 de centre cu 1.056 de fluxuri de vaccinare active, printre acestea numărându-se și cabinetele de vaccinare pediatrică.
În București, rata de vaccinare este de aproape 67%, după cum a anunțat Valeriu Gheroghiță, „Sunt şapte judeţe care au rată de vaccinare între 50% şi 60% – Cluj, Constanţa, Sibiu, Ilfov, Tulcea, Braşov şi Timiş -, alte 24 de judeţe care au rată de vaccinare între 40% şi 50% şi zece judeţe care au între 30% şi 40%”, a mai precizat șeful CNCAV, joi.