Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, având în vedere că 1 Mai și Paște sunt una după alta, ceea ce a făcut ca oamenii să își cumpere vacanțe.
Destinațiile preferate de români sunt Italia, Spania, Franța și Malta, peste 40% dintre rezervările biletelor de avion sunt în aceste țări. În clasament se află și Tenerife și Grecia, arată datele vola.ro.
Mai mult, sunt și români care se întorc acasă din diaspora, astfel că 36% din numărul rezervărilor din perioada minivacanței sunt reprezentate de zborurile către România.
Cât despre călătoriile românilor, în top se află țări precum Spania, Italia, Grecia, Marea Britanie și Germania sunt și ele printre preferințe.
Sunt țări în care sunt multe comunități de români, ceea ce înseamnă că multe persoane își vor petrece sărbătorile cu rudele din diaspora. Dar, având în vedere că sunt multe vacanțe în zonele meditarane, mulți români vor merge la plajă.
„În ceea ce priveşte destinaţiile europene preferate de aceştia pentru sejurul de Paşte, cele mai multe rezervări sunt pentru: Tenerife, Milano, Bruxelles, Londra, Roma, Barcelona şi Madrid. Interesant de precizat este că Paris, care până acum era nelipsit din acest top, a dispărut din preferinţele călătorilor. O posibilă explicaţie ar putea fi faptul că anul acesta oraşul va găzdui mai multe evenimente sportive de anvergură (Olimpiada, Roland Garros, UEFA Champions League), ceea ce înseamnă că va fi supraaglomerat şi că, implicit, preţurile vor creşte semnificativ”, se menţionează în comunicat.
Referitor la prețurile zborurilor, acestea sunt similar ecu cele de anul trecut, din aceeași perioadă. Majoritatea călătorilor rezervă biletele cu circa 31-90 de zile înainte.
Primavara a început cu o veste bună pentru cei care călătoresc, ci anume intrare în spațiul Schengen, de la 31 martie. Astfel, un sondaj Vola arată că peste 55% dintre romîni vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen. 89% dintre respondenți spun că vor călători cel puțin la fel de mult cu avionul în urma aderării la spațiul Schengen.
În plus, 75% dintre participanții la studio spun că aderarea României la Schengen va avea un impact pozitiv asupra turismului din țară.